Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (Programme for International Student Assessment - PISA) este un studiu de evaluare comparativă pe scară largă, inițiat de OCDE, care măsoară abilitățile tinerilor de 15 ani de a folosi achizițiile din domeniul lecturii, al matematicii și științelor, pentru a răspunde provocărilor din viața reală.

România face parte dintre cele peste 85 de țări și sisteme de învățământ care participă la evaluarea PISA 2022. Unitatea de Cercetare în Educație, din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, în calitate de Centru Național PISA, se ocupă de implementarea și coordonarea acestui studiu în România.

Pretestarea este inclusă în calendarul activităților internaționale și are ca scop pregătirea evaluării PISA 2022 care vizează competențele de lectură, matematică şi ştiinţe, precum și gândirea creativă, matematica fiind domeniul principal investigat, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

Pretestarea s-a desfășurat, în perioada 4 mai - 4 iunie 2021, în 43 de școli din 20 de județe și din municipiul București, care au făcut parte dintr-un eșantion național, selectat după criterii agreate cu OCDE. Cei 2103 elevi de 15 ani care au participat la Pretestarea PISA 2022 au fost selectați, aleatoriu, printr-o procedură standardizată, unică, la nivel internațional.

Citește și: Testele PISA, de la hârtie la tabletă. Cum facem să nu ne mai mire rezultatele slabe ale elevilor

Citeste si:
Elevii susțin în 2021 testele PISA fără foaie și hârtie
Testele PISA, de la hârtie la...

Testele PISA, susținute pentru prima dată pe computer de elevii din România

Pentru prima oară în România, evaluarea PISA s-a administrat computerizat. Astfel, evaluarea elevilor s-a desfășurat în laboratoarele de informatică ale școlilor sau în săli de clasă și a durat aproximativ 4 ore, timpul fiind distribuit după cum urmează:

  • 15 minute pentru introducerea generală - elevii se loghează la propriul test, se familiarizează cu tipul de test, tipul de solicitări și modalitatea de răspuns;
  • 120 de minute pentru testul cognitiv organizat în 2 sesiuni a câte 60 de minute cu o pauză de 5 minute între acestea;
  • 15 minute pauză;
  • 56 de minute pentru două chestionare (chestionarul elevului & chestionarul TIC).

Administrarea s-a desfășurat într-o singură zi sau în zile consecutive, în sesiuni paralele și/sau succesive, la datele stabilite de comun acord cu școlile și în condițiile respectării regulilor sanitare specifice pandemiei COVID-19.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri