„Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” ar urma să devină materie studiată de elevii de liceu. Disciplina ar putea fi introdusă în anul școlar 2023-2024. Proiectul de lege a primit votul final din Camera Deputaților.

„Am susținut astăzi în Camera Deputaților propunerea legislativă privind introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului `Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România`”, a scris pe pagina sa de Facebook, Marilen Gabriel Pirtea, deputat PNL și inițiator al acestui proiect de lege.

Curricula nu cuprinde nici măcar în manualul de istorie pagini semnificative cu privire la Revoluția de la Timișoara din 1989. „Este de o gravitate maximă, atât pentru Ministerul Educației, cât și pentru dascălii din școli, faptul că cei care au inițiat eliberarea țării de sub dictatura comunistă, revoluționarii Timișoarei nu se mai află în niciun capitol al istoriei recente predate în învățământul preuniversitar (...) Faptul că astăzi nu se mai amintește de Revoluție în manualele școlare este o nepermisă greșeală de viziune pedagogică”, se arată în expunerea de motive din proiectul de lege.

Cadrele didactice care vor preda disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” vor beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate, se mai arată în proiectul de lege.

215 parlamentari au votat „pentru”, 17 au fost „împotrivă”, în timp ce 44 s-au abținut. Proiectul de lege urmează să ajungă pe masa Președintelui Klaus Iohannis care îl poate promulga sau nu. Ulterior, pentru a fi aprobată, legea va fi inclusă în Monitorul Oficial.

Sursa foto: captură video / YouTube

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri