42% dintre elevii claselor I-VIII sunt nefuncționali la capitolul scris, citit şi înţelegere a unui text, arată datele Raportului Național de Literație, care a evaluat nivelul pe care copiii din România îl au în ceea ce privește abilitățile de literație funcțională (scris, citit, înțelegerea textului).

Gradul analfabetismului funcțional din România atinge cote alarmante, au confirmat reprezentanții de la Asociația pentru Valori în Educație, și de la platforma Brio, două dintre entitățile care au realizat acest Raport Național de Literație. Alfabetar, primul instrument de evaluare a abilităților de literație, pus în 2021 gratuit la dispoziția tuturor școlilor din România, a fost folosit de mii de învățători și profesori de la sute de școli din toate județele, atât din zone urbane, cât și rurale. Peste 47.000 de elevi au completat aceste teste de literație, în perioada ianuarie 2021 – aprilie 2022.

Competențele de literaţie sunt esențiale pentru parcursul educațional al unui elev și sunt extrem de importante pentru dezvoltarea unui adult. Pentru a aprecia corect aceste competențe de literaţie și mai ales pentru optimizarea lor este nevoie de o evaluare standardizată. Sunt restanțe în privința standardizării, așa cum există și probleme din perspectiva competențelor de literaţie, din perspectiva alfabetizării funcționale. Ne-o spun testele PISA, ne-o spun rezultatele TIMSS, o spun rezultatele la examenele naționale, ne-o spun universităţile care deplâng nivelul scăzut de alfabetizare, îndeosebi alfabetizare științifică în rândul absolvenților de învățământ preuniversitar.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației (foto)

Specialiștii în literație au constatat că un procent de 42% din elevi se plasează în zona „nefuncțional”, din punct de vedere a capacității lor de a citi, de a scrie și de a înțelege un text. Aproximativ 20% dintre acești elevi (circa 8% din populația școlară) sunt la limită pentru a trece în categoria de „minim funcțional”, în timp ce 45% dintre aceștia (circa 15-20% din populația școlară) sunt la baza absolută a capacității testului de a măsura ceva, se arată în raport.

Un procent de doar 11% din elevi se plasează în zona „funcțional”. Procentul este mic și îngrijorător - sugerând probleme viitoare pentru educația secundară și ulterior pentru învățământul universitar.

Ce vedem aici e rezultatul după cele 15 luni de aplicare a testelor (...) Principala concluzie pe care o tragem e cea cu care România s-a obișnuit. Analfabetismul funcțional e într-o zona alarmantă, la 30-40-50% și variază. Prima dată ești în negare, apoi în furie, negociere și în cele din urmă îmbrățișezi realitatea și faci pași că să o rezolvi (...) 40-42% este nivelul de analfabetism funcțional. Scorul total este 26,9%, un scor care spune că mai curând suntem disfunctionali decât funcționali. Fetele au un scor mai mare decât al băieților. Fetele par să aibă performanță mai bună și mai puțină neperformanță, căci asta am încercat să aflăm mai curând. Te-ai aștepta ca în regiunile mai sărace să ai un nivel mai redus de literație, dar nu se întâmplă asta.

Prof. Univ. Dr. Dragoș Iliescu, fondator și Chief Scientist Brio (foto)

Cu o medie de 26,9 din 100 de puncte posibile obținute la aceste teste de literație, elevii români se încadrează la un nivel mediu minim funcțional. Pentru a a se atinge categoria „funcțional” e nevoie de o dublare a capacităților de literație (de la 26,9 la 51) pentru ca nivelul mediu să treacă de 50 de puncte.

Diferențe în funcție de regiunea geografică și sexul elevilor

Eșantionul care stă la baza rezultatelor obținute în urma aplicărilor testului este reprezentat de elevi cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani înscriși în sistemul public de învățământ, activi din punct de vedere educațional (frecvență relativ constantă la orele de curs).

Sursa: Captură foto / Raport privind nivelul de literație al elevilor din România (Brio)

Fetele au arătat un nivel mai ridicat de performanță în comparație cu băieții, la toate competențele evaluate (localizarea, înțelegerea și sintetizarea informației). Diferența de punctaj dintre grupele de sex este cuprinsă între 2.24 – 3.98 puncte. Cu toate acestea, băieții au avut o frecvență crescută în privința testării, de aceea, aceștia au o pondere de 52% pentru întreg eșantionul analizat în raport, iar fetele de 48%. În ceea ce privește categoriile de vârsta și sex, cel mai mare decalaj a fost înregistrat pentru elevii de 13 ani, unde nivelul de literație al fetelor este cu 3.98 puncte mai mare decât rezultatele obținute de băieți.

Competențele măsurate pe fiecare categorie de vârstă cuprinsă între 6 ani – 14 ani prezintă în general o distribuire relativ uniformă a nivelului de literație. Cea mai mare diferență este înregistrată la competența de localizare a informației, cu o diferență de până la 11% între extremele procentuale, astfel că 38% dintre elevii din categoria de vârstă de 9 ani sunt la nivelul „nefuncțional” și 49% dintre cei cu vârstă de 11 ani.

Potrivit rezultatelor PISA 2018 publicate de către directoratul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), România are printre cele mai slabe rezultate obținute în ultimii ani, cu un procent de analfabetism funcțional de 41% în literația lingvistică.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri