Noua strategie a PAID vizeaza cresterea valorii primei la asigurarile obligatorii pentru locuinte si emiterea politelor doar de actionarii Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID), acesta urmand sa activeze ca reasigurator al contractelor incheiate de actionari PAID.
Strategia a fost aprobata intr-o sedinta a actionarilor PAID desfasurata joi, 26 aprilie, si a fost propusa de Astra Asigurari, liderul pietei locale, potrivit documentelor obtinute de Mediafax.

In prezent, potrivit legislatiei, PAID este societatea care emite exclusiv politele de asigurare obligatorie a locuintelor, cunoscute si sub denumirea de polite PAD.

Punerea in practica a noii strategii a Pool-ului ar putea avea loc insa doar prin modificarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor.

Societatea PAID a fost infiintata in septembrie 2009 si are ca actionari companiile Astra - 15%, Groupama Asigurari - 15%, Platinum - 15% si Generali Romania - 11%. De asemenea, ABC Asigurari, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins si Grawe Romania detin, fiecare, cate 5,5% din actiuni.

Legislatia impune proprietarilor de imobile incheierea unei polite de asigurare, prima fiind diferentiata in functie de tipul de locuinta (A sau B), de 10 sau 20 de euro pe an. Valoarea asigurata a unei locuinte este de cel mult 10.000 de euro, respectiv 20.000 de euro.

Potrivit Legii 260/2008, locuinta de tip A este o constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic.
Tipul B de locuinta este o constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic.

Proprietarii care nu isi asigura locuintele, fie prin intermediul unei polite obligatorii emise de PAID, fie printr-una facultativa, vor fi amendati de autoritatile locale cu pana la 500 lei, conform legislatiei.

In plus, proprietarii neasigurati si afectati de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundatie, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autoritati pentru refacerea gospodariilor afectate.

Primele polite de asigurare obligatorie a locuintei au fost emise in iulie 2010 si acopera trei riscuri - cutremur, alunecare de teren si inundatie.

Noua strategie de dezvoltare a asiguratorului urmareste, conform primului punct, consolidarea scopului PAID, "acela de Pool de asigurare impotriva dezastrelor naturale, societate de aigurare-reasigurare, pe care legiuitorul a creat-o ca avand un puternic scop social si de educare a populatiei Romaniei (...) pentru cuprinderea intr-un program de asigurare impotriva dezastrelor naturale a opt milioane de locuinte din Romania".

"Scopul PAID trebuie sa fie identic cu cel al legiuitorului si in acord cu scopul actionarilor PAID, prin urmare trebuie sa se conceapa o strategie de concreta de asigurare a cresterii veniturilor PAID. Trebuie sa se sustina adaptarea, mai exact, cresterea valorii primelor de asigurare incasate pentru politele PAID la un nivel suficient pentru asigurara veniturilor necesare contractarii unei protectii adecvate din reasigurare a portofoliul de asigurari obligatorii impotriva dezastrelor naturale", se arata in document.
Potrivit legislatiei, suma asigurata obligatoriu si prima obligatorie aferenta pot fi modificate prin ordin al presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Al doilea punct al strategiei vizeaza ca politele PAD sa fie emise in viitor doar de actionarii Pool-ului.

"Pe cale de consecinta, ceilalti asiguratori care sunt autorizati de CSA pentru incheierea de polite de asigurare a locuintelor vor putea emite polite privind asigurarea facultativa pentru sume asigurate ce exced asigurarii obligatorii, cu fransiza de 10.000 euro/20.000 euro, urmand ca asiguratul sa incheie asigurarea obligatorie prevazuta de lege pentru acoperirea acestor sume doar cu asiguratorii membri ai PAID", se arata in document.

In prezent, mai multi asiguratori care nu sunt actionari PAID emit polite de asigurare facultative similare celor incheiate de Pool. Acestea sunt vandute la aceleasi tarife cu cele practicate de PAID (10 si 20 de euro) si includ si alte riscuri pe langa cele de cutremur, inundatii si alunecari de teren.

A treia "linie directoare" a strategiei PAID vizeaza modificarea Legii 260/2008 in sensul schimbarii atributiilor Pool-ului, care in viitor va fi unicul reasigurator al politelor de asigurare impotriva dezastrelor naturale emise de actionarii PAID.

"Astfel, PAID urmeaza sa realizeze o reasigurare «umbrela» pentru toate politele de asigurare impotriva dezastrelor naturale emise de membrii PAID, urmand ca la randul sau sa cedeze in reasigurare primele primite de la asiguratorii membri PAID, corespunzator expunerii. (...) Astfel, se impune o reorientare a strategiei PAID in sensul retinerii de catre asiguratorii care sunt membri PAID, din primele de asigurare aferente politelor PAD, a fondurilor necesare pentru sustinerea activitatii acestora (costuri de achizitie, costuri de administrare si a unei marje de castig)", se spune in document.

Programul actual de reasigurare al PAID se ridica la 300 milioane de euro si expira la finele lunii iulie.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri