23 Mai 2006

Cererile nerezidentilor depreciaza leul

Volatilitatea cursurilor de schimb s-a mentinut si ieri, pe fondul cumpararilor de valuta la care recurg nerezidentii, care se pare ca se retrag de pe piata de capital sau monetara.

Euro a urcat ieri la maximul lunii, de 3,5512 lei, dupa ce la inceputul ei fluctuase in jurul pragului de 3,47 lei.

A fost o zi foarte agitata, cumpararile ducand permanent euro in sus, comenta un dealer bancar. Trebuie sa ne asteptam la o volatilitate mare, iar daca strainii vor continua sa iasa de pe piata de capital vom vedea euro urcand spre 3,6 lei. Daca cumpararile vor inceta, euro va scadea rapid la 3,52, iar apoi sub pragul de 3,5 lei".

Piata valutara s-a deschis la 3,52 - 3,5250 lei, valori care au reprezentat minimul zilei, pentru ca apoi sa urce constant. Maximul a fost de 3,62 - 3,6260 lei, pentru ca pe final sa se stabilizeze la 3,55 - 3,6 lei.

Este de asteptat ca dolarul american sa revina, in cursul acestei saptamani, in jurul pragului de 2,8 lei, avand in vedere aprecierea sa fata de euro pe pietele internationale. Ieri, el a facut un nou pas spre aceasta valoare, urcand de la 2,76 la 2,7841 lei, valoare care nu s-a mai inregistrat de la finele lui aprilie.

Pe piata monetara dobanzile la o zi au continuat sa scada, ele coborand de la 5 - 7%, vinerea trecuta la 4,5 - 6,5%.




Citeste si