Salariile nete ale angajatilor vor scadea cu aproximativ 22% ca urmare a trecerii contributiilor la pensie si sanatate exclusiv in sarcina lor. Pentru ca salariul net sa se mentina la acelasi nivel, angajatorul ar trebui sa majoreze salariul brut al angajatului cu 22,75%, insa nu este obligat sa o faca, sustin reprezentantii PwC Romania.

Ministerul Finantelor Publice a lamurit, printr-un comunicat de presa, confuzia creata in ultimele zile cu privire la plata contributiilor sociale pentru angajati. Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2018, contributiile sociale vor fi trecute exclusiv in sarcina angajatului, cuantumul total al acestora urmand sa scada de la 39,25%, cat sunt in prezent, la 35%. “Contributiile vor fi datorate de catre angajat, insa obligatia stabilirii, retinerii si platii acestora catre bugetele de asigurari sociale va reveni, in continuare, angajatorului”, precizeaza Ministerul.

De la aceasi data, impozitul pe venit se va reduce cu 37,5% de la 16% la 10%.

“Pentru ca angajatii sa nu fie afectati de aceasta crestere a poverii fiscale in sarcina lor, angajatorul ar trebui sa le creasca salariile brute, potrivit programului anuntat de Guvern cu 22,75%”, subliniaza specialistii PwC.

Pierderea se diminueaza, usor, prin reducerea impozitului pe venit

Insa, conform prevederilor legale actuale, angajatorii din mediul privat nu pot fi obligati sa modifice nivelurile salariale, decat pentru salariatii platiti la nivelul salariului minim pe economie, contractele de munca fiind intelegeri private, iar statul nu poate impune modificarea acestora fara acordul partilor.

Citeste si:
Orban nu este de acord ca persoanele de peste 65 de ani să fie...
Ludovic Orban nu este de...

„Poate ca cei mai multi dintre angajatori vor intelege sa acopere acest cost suplimentar care va reveni angajatilor, prin cresterea salariilor, insa nu este obligatoriu ca acest lucru sa se intample in toate cazurile. Astfel, pot aparea situatii in care angajatii vor avea un salariu net mai mic decat in prezent cu circa 22%. Pe de alta parte, aceste efecte vor fi partial contrabalansate de reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10%”, a explicat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania.

Romania, singurul stat european cu o astfel de abordare

Ea a subliniat faptul ca, dupa aplicarea acestei masuri, Romania ar deveni singurul Stat Membru al Uniunii Europene care lasa plata contributiilor de asigurari sociale si de sanatate exclusiv in sarcina angajatului.

„Acest sistem nu se aplica in niciun alt Stat Membru pentru ca implicarea angajatorului in plata contributiilor a avut ca scop, inca de la inceputurile introducerii acestora, sustinerea anumitor categorii de persoane care beneficiaza de ajutor social fara insa a contribui la sistem (ex. elevi, studenti, pensionari care beneficiaza de asigurarea sociala de sanatate fara plata contributiei)”, a mai spus Mihaela Mitroi,

In medie, la nivel european, contributiile angajatorilor sunt mai mari decat cele ale angajatilor. Potrivit calculelor PwC, media contributiilor sociale suportate de angajator in statele UE este de 23,57%, pe cand media contributiilor angajatilor este de doar 13,35%. Iata deci ca Executivul doreste sa creasca nivelul contributiei angajatilor in Romania la aproape de 3 ori media europeana si sa elimine contributia angajatorului, mai spun reprezentantii companiei de consultanta.

Citeste si:
Impozit de 1% pe investiții și eliminarea CASS. Vis sau realitate...
Bursa și administratorii de...

Sursa foto: Rawpixel.com

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri