La inceputul acestui an, reprezentantii ONG-urilor/unitatilor de cult care se finanteaza din aceste donatii, au constatat ca nu mai pot depune ei formularele colectate de la contribuabili, ci acestia din urma trebuie sa depuna personal Formularul laghiseul Fiscului. In aceste conditii, multi contribuabili ar fi fost descurajati sa mai vireze cei 2% din impozit catre o cauza caritabila.

In urma discutiilor aparute pe aceasta tema, autoritatile au decis ca, „pentru aplicarea unitara la nivel national a prevederilor legale prin circulara transmisa structurilor teritoriale ale ANAF se clarifica posibilitatea depunerii formularului 230 si de catre entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiara a sumei redirectionate. Masura este tranzitorie, pana la generalizarea depunerii tuturor formularelor prin mijloace electronice de transmitere la distanta prin intermediul SPV care reprezinta un alt obiectiv strategic al Ministerului Finantelor Publice”, se arata intr-un comunicat al Finantelor.

Astfel, se are in vedere centralizarea de catre entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiara a formularelor 230, semnate de contribuabili si depunerea acestora la ANAF in baza unui borderou in conditiile asumarii de catre reprezentantul ONG/unitatii de cult a raspunderii sub sanctiunea privind falsul in declaratii si uzul de fals.

Ulterior, pentru a se evita eventualele abuzuri, ANAF va notifica contribuabilii cu privire la optiunea exercitata prin formularul 230 primit, astfel incat acestia sa cunoasca faptul ca se da curs cererii de directionare a cotei de 2%.

ANAF lanseaza o noua...
Citeste si: ANAF lanseaza o alta aplicatie pentru depunerea Declaratiei Unice

In cazul in care contribuabilul notificat nu a efectuat donatia respectiva sau a indicat alt beneficiar, poate anunta administratia fiscala, intr-un termen rezonabil de 30 de zile, daca sunt inadvertente cu privire la optiunea exercitata.