Adwisers IFN, afacerea lansata oficial in toamna lui 2016 de fostul bancher Gabriel Cretu, in completarea activitatii de brokeraj, raporteaza deja un profit brut de un milion de lei, la un portofoliu de credite de 10 milioane lei. Specializat in credite punte si finantarea pe termen scurt a proiectelor pe fonduri europene, IFN-ul dedicat IMM-urilor a reusit in mai putin de un an sa se pozitioneze pe o nisa profitabila, ignorata de banci.

"Ne incurajeaza calitatea portofoliului si nu avem nicio executare. Intr-un fel in asta ne masuram, mai degraba decat in bani. Avem circa 60 de clienti, dar finantam in general credite punte, pentru nevoi pe termen scurt, de 1, 3, 6 luni", a spus Gabriel Cretu la emisiunea Profesionistii in Banking.

Suntem pregatiti sa analizam si sa reactionam mult mai repede. Un dosar la aprobare dureaza maxim o saptamana, dar putem si mai repede daca prin asta salvam business-ul clientului. Sunt momente in care clientii ajung la noi pe ultima suta de metri si spun ca nu au gasit finantare la banca. Am avut situatii cand am dormit la birou, dar am reusit sa salvam cateva proiecte importante pe fonduri europene.

Cum a performant si activitatea de brokeraj a Adwisers

Fostul bancher a declarat ca si activitatea de brokeraj de credite a raportat cel mai bun an, in conditiile in care creditarea a cunoscut o activitate foarte intensa in 2017, atat pe partea de consum, cat si pe ipotecare.

Am avut o crestere de peste 30% pe volumele intermediate anul trecut, avansul creditelor de consum din piata reflectandu-se chiar mai mult in portofoliul Adwisers.

Cretu a mai precizat ca in portofoliul de credite de consum circa 40-45% sunt refinantari, in timp ce pe ipotecare 10-20%.

"Bancile fac orice sa tina clientii buni pe partea de ipotecare si in al doilea rand s-au cam refinantat creditele ipotecare cu dobanzi foarte mari", a completat managerul Adwisers.

In cazul creditelor de consum, clientii au refinantat in general pentru ca isi doreau o suma mai mare, iar pe segmentul de ipotecare sunt clienti care au ales dobanzile fixe, clienti uitati care si-au dat seama ca au dobanzi prea mari sau chiar clienti de la o banca achizitionata si care nu au fost de acord cu schimbarea bancii, asa ca au cautat altceva.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri