Timisoara a fost gazda primei editii a Academiei Mintilor Creative care a avut loc in afara Bucurestiului. Timp de doua zile, antreprenorii locali au participat la cursuri destinate lansarii si dezvoltarii unei afaceri, sustinute de o echipa formata din 13 mentori, profesionisti UniCredit si specialisti in domenii relevante mediului de afaceri, din Timisoara, dar si din Bucuresti.

„La nivel european, industriile creative si culturale ofera locuri de munca pentru 6.7 milioane de oameni, conform Comisiei Europene. In schimb, in Romania antreprenoriatul creativ nu primeste sustinerea de care are nevoie. Noi credem ca antreprenorii creativi pot fi un motor de crestere al economiei locale daca beneficiaza de sprijinul potrivit." a declarat Anca Ungureanu, director identitate si comunicare in cadrul UniCredit Bank, conform unui comunicat de presa emis de catre banca.

Cursantii acestei editii au fost antreprenori timisoreni care activeaza in domenii creative precum fotografie, productie video, publicitate, training si dezvoltare personala, manufactura de lumanari parfumate si chiar servicii de caligrafie. Pe parcursul celor doua zile, acestia au participat la cursuri precum strategie de business, finantare, e-commerce, legislatie pentru afaceri, fiscalitate si taxe. Acestea s-au desfasurat in incinta sediului Ambasada, partenerul UniCredit Bank pentru organizarea celei de-a patra editii a Academie Mintilor Creative.

Academia Mintilor Creative

Din partea cursantilor, Mirela Oprea fondatoarea Dream Management, o afacere bazata pe ateliere de dezvoltare personala, declara: "A fost o placere si un privilegiu sa particip la Academia Mintilor Creative din Timisoara. Este un program pe care il recomand tuturor celor care au un vis pe care vor sa il materializeze intr-o afacere. Am invatat multe lucruri importante: de la marketing si comunicare, pana la aspecte legale si financiare. Simt ca Academia a adus un plus de valoare vietii mele.”

Programul de educatie financiara si antreprenoriala de la UniCredit Bank a inceput acum doi ani si a avut trei editii in Bucuresti. Urmatoarea editie locala a Academiei Mintilor Creative va avea loc in toamna acestui an, la Cluj-Napoca, iar inscrierile pot fi facute aici.

Academia Mintilor Creative este un program de educatie financiara si antreprenoriala organizat de UniCredit Bank. Alaturi de platforma Romanian Stories, Barometrul Mintilor Creative (prima cercetare din Romania asupra obstacolelor si perspectivelor antreprenorilor creativi), Ghidul 24/7 si Pachetul Creativ, Academia face parte din platforma UniCredit Bank de sustinere a industriilor creative din Romania.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Noi semne de recesiune? ce cred 80% dintre companiile din Romania