Administratorii de pensii private, Pilonul II, refuza sa participe la negocieri cu autoritatile care sa duca la scaderea pensiilor celor 7 milioane de participanti, sustine presedintele Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat, Radu Craciun. Acesta afirma ca, in cazul in care contributia la Pilonul II se suspenda, chiar si pentru 6 luni, romanii vor avea in conturile de pensie privata cu 3,6 miliarde de lei mai putin. Referitor la afirmatia potrivit careia Pilonul II adanceste deficitul sistemului public, Craciun spune ca sistemul public este dezechilibrat din cauza politicii de majorare a punctului de pensie si a pensiilor speciale.

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei a transmis autoritatilor, prin intermediul unei conferinte de presa, solicitarea de a mentine actuala structura a sistemului de pensii, bazata pe trei piloni, si reglementarea, in cel mai scurt timp, a cresterii nivelului contributiei la Pilonul II la 6%, fata de 3,75% cat este in prezent.

Referitor la posibile negocieri intre reprezentantii sistemului si autoritati, presedintele APAPR sustine ca acestea sunt posibile doar daca prevad majorarea pensiei private.

“Noi nu suntem mandatati de catre participant sa negociem pensii mai mici. Nu putem negocia asa ceva. Cand vom avea negocieri care sa duca la cresterea pensiei vom participa bucurosi”, a subliniat Radu Craciun.

Nu exista explicatii referitoare la beneficiile suspendarii Pilonului II

Reactia CDR vine dupa ce, in spatiul public, a aparut un proiect al CNP care prevede suspendarea contributiilor la Pilonul II de pensii pentru o parioada de 6 luni.

Expertii coalitiei au mentioneaza faptul ca nici Executivul, nici legiuitorii nu au explicat, pana acum, publicului prin ce anume masurile planificate ar fi in beneficiul celor 7 milioane de contributori la sistemul de pensii private si cum au ajuns la concluzia ca aceste masuri sunt cea mai buna dintre solutiile posibile pentru bunastarea viitoare.

Pe de alta parte, Radu Craciun declarat ca, in cazul in care autoritatile vor lua o decizie nefavorabila referitoare la pensiile private, Asociatia va intreprinde toate demersurile necesare pentru protreja interesele contribuabililor.

"Ce pot sa-i asigur pe cei 7 milioane de participanti la Pilonul II este ca nu vom ramane nepasatori. Deja beneficiem de asistenta juridica a unor profesionisti si luam in considerare orice cai de atac pentru a apara banii celor care participa la Pilonul II. Care sunt caile de atac, e prematur sa vorbim", a subliniat Craciun.

Pilonul II salveaza de la colaps sistemul public

In cadrul conferintei a fost prezentat si un studiu realizat de KPMG, care arata ca un salariat din Romania va ajunge, in anul 2050, sa sustina 1,74 de pensionari, in conditiile in care la nivelul anului 1990 raportul era de 1 la 0,3 (adica in salariat sustinea 0,3 pensionari).

Mai mult, studiul releva si faptul ca in 1990 varsta mediana in Romania (cea care imparte populatia in doua grupuri egale) era de 33 de ani, acum a urcat la 41, iar in 2050 va fi de 47 ani, fapt care va pune o presiune uriasa asupra sistemului redistributiv (cel de stat).

De altfel, presiunea pe sistemul de stat peste cativa ani, cand va iesi la pensie generatia decreteilor, a fost si motivul care a stat la baza infiintyarii Pilonului II de pensii in 2008, cu consens politic, fara nicio opozitie la acel moment, spune Radu Craciun.

“Aparitia sistemului multi-pilon a fost pentru a rezolva problema socului pe care pensionarea generatiei de decretei o va crea asupra bugetului de asigurari sociale peste 12 ani. In acel moment, deficitul ar fi imens si ar crea o criza pentru ca el va trebui finantat. In momentul in care generatie de decretei se transforma din platitori de impozite in recipienti de bani, dintr-o data haul care se casca in bugetul de asigurari sociale este imens. Si atunci s-a considerat, cu un consens politic, fara opozitie politica la acel moment (anul 2008 n.,r,), ca este mult mai bine sa ne asumam un mic deficit de-a lungul unei perioade de 15-20 de ani pentru a evita un deficit imens care ar putea sa apara peste o perioada. Deci, filosofia a fost sa ne asumam o amortizare a deficitului imens la acel moment pe care il esalonam pe parcursul a 20 de ani”, a punctat Craciun.

In aceste conditii, Pilonul II reprezinta o necesitate, sustin reprezentantii mediului de afaceri, avand in verede ca, atat in Europa cat si in restul lumii se urmareste ca pensia sa reprezinte cel putin 70% din ultimul salariu, iar Romania este abia la 52%, in conditiile in care se include si Pilonul II de pesnii cu o contributie de 15 puncte procentuale (la o cotizatie de 3,75% cat este in prezent). La o cotizatie de 6% (la cat ar fi trebuit sa ajunga conform legii), contributia Pilonului II ar fi ajuns la 22%, iar pensia totala la 56% din ultimul salariu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri