Consiliul Concurentei a sanctionat noua companii de asigurare si Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR) cu amenzi totale in valoare de 246.739.195,6 lei (aprox. 53 milioane euro) pentru incalcarea reglementarilor nationale si europene din domeniul concurentei prin coordonarea comportamentelor pe piata in vederea majorarii tarifelor la asigurarile obligatorii de raspundere civila (RCA).

In urma investigatiei, autoritatea de concurenta a constatat ca Allianz-Tiriac Asigurari, Asirom Vienna Insurance Group, Astra Asigurari, Carpatica Asig, Euroins Romania, Generali Romania, Groupama Asigurari, Omniasig Vienna Insurance Group si Uniqa Asigurari au participat la un schimb de informatii sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intentiile acestor societati de a majora tarifele RCA.

Aceasta practica concertata, facilitata de UNSAR, a condus la restrangerea concurentei pe piata serviciilor de asigurare RCA in perioada octombrie 2012 - noiembrie 2016, deoarece societatile de asigurare nu si-au mai stabilit in mod independent tarifele, ci au actionat concertat pe piata, tinand cont de discutiile de a-si majora tarifele purtare in cadrul asociatiei.

"Asociatiile au un rol important si este legitim ca membrii acestora sa se intalneasca si sa discute pe diverse teme, insa nu trebuie sa ajunga la schimburi de informatii sensibile din punct de vedere comercial, cum sunt cele referitoare la preturi actuale sau viitoare. Aceste schimburi de informatii sensibile reduc incertitudinea cu privire la strategiile concurentilor si favorizeaza coordonarea comportamentului pe piata, eliminand concurenta. Pe o piata concurentiala, companiile trebuie sa se intreaca pentru a furniza servicii de calitate in conditii avantajoase, fiecare stabilindu-si in mod independent politica de tarife in functie de propria strategie si de structura costurilor implicate de desfasurarea activitatii", a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Amenzile au fost aplicate astfel:

  1. Allianz-Tiriac Asigurari - 43.442.939 lei
  2. Asirom Vienna Insurance Group - 36.970.408 lei
  3. Astra Asigurari - 22.037.026 lei
  4. Carpatica Asig - 26.858.238 lei
  5. Euroins Romania - 6.346.453,60 lei
  6. Generali Romania - 21.445.106 lei
  7. Groupama Asigurari - 35.378.902 lei
  8. Omniasig Vienna Insurance Group - 40.529.090 lei
  9. Uniqa Asigurari - 13.570.597 lei
  10. UNSAR - 160.436 lei.

In cadrul investigatiei, Euroins a recunoscut in integralitate fapta anticoncurentiala si a furnizat, in cadrul procedurii de clementa, o serie de documente si informatii ce au avut o contributie semnificativa la probarea acesteia si, ca urmare, a beneficiat de o reducere a amenzii.

In cazul societatilor Astra si Carpatica, Consiliul Concurentei a luat in considerare o perioada mai redusa de incalcare a legii, respectiv pana la momentul in care Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) le-a retras autorizatia de functionare.

"Piata asigurarilor obligatorii auto a trecut prin imprejurari exceptionale, de criza, dar intre timp a fost implementat noul pachet legislativ si au fost eliminate, in mare parte, disfunctionalitatile care au condus, in anii anteriori, la cresteri accentuate ale preturilor. Faptul ca s-au inregistrat progrese in functionarea pietei asigurarilor, nu inseamna ca nu mai sunt necesare unele ajustari. Vom colabora cu ASF si Guvernul pentru a identifica masurile ce se impun pentru armonizarea legislatiei cu reglementarile europene, respectiv consolidarea pietei pentru a nu conduce la cresterea pretului RCA", a mai declarat presedintele Consiliului Concurentei.

Autoritatea de concurenta s-a implicat in procesul de evaluare a cauzelor care au determinat dezechilibrele pietei si a facut o serie de recomandari pentru imbunatatirea functionarii pietei si care, in mare parte, au fost preluate in legislatia primara si secundara, cum ar fi:

  • introducerea posibilitatii de compensare directa;
  • luarea in calculul a clasei bonus/malus a istoricului soferului, nu doar a combinatiei unice sofer-vehicul;
  • utilizarea tehnologiilor de tip telematics in determinarea primei RCA;
  • asigurarea accesului la cazierul de conducator auto;
  • declararea la emiterea politei a tuturor soferilor uzuali ai vehiculului (in vederea evaluarii mai precise a riscului de dauna). In urma introducerii acestei prevederi, evolutia primelor va fi diferita de la caz la caz (in unele cazuri, in care riscurile cresc, primele vor fi mai mari iar pentru cazurile in care riscurile se diminueaza primele vor fi mai mici);
  • rafinarea criteriilor de risc folosite in calculul tarifului de prima.

Autoritatea de Concurenta va colabora cu toti actorii din acest sector, astfel incat, odata cu alinierea la prevederile UE, unele aspecte care, inca, creeaza ingrijorari sa fie eliminate prin preluarea in legislatie si a celorlalte recomandari pe care le-a facut si care nu au fost preluate, cum ar fi:

  • politele RCA sa se poata incheia pentru 6 sau 12 luni, pentru persoane fizice, si pentru o perioada de la o luna la 12 luni, multiplu de o luna, pentru persoanele juridice (sa nu se mai incheie polite RCA pentru o luna deoarece sunt destul de multe masini in circulatie, care nu au RCA valabil deoarece proprietarii au incheiat polita pentru o perioada foarte scurta - o luna - iar apoi au uitat sa o reinnoiasca)
  • introducerea unei prevederi cu privire la elaborarea de catre ASF, impreuna cu societatile de asigurare si unitatile de reparatii auto reprezentative, sau cu organizatiile profesionale ale acestora, a unui cod de conduita aplicabil in relatia dintre societatile de asigurare si unitatile de reparatii auto, in vederea evitarii prejudiciilor aduse consumatorilor.

Sursa foto: Monkey Business Images

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri