Cresterea preturilor locuintelor a avut drept cauza o cerere importanta din partea populatiei, nefiind neaparat o consecinta a inflatiei, dar 2019 va aduce o reasezare a pietei imobiliare, fara insa sa mai trecem printr-o criza asa cum a fost in 2008, pentru ca, fata de acum 10 ani, din piata lipsesc investitorii institutionali de tip speculativ, este de parere Gabriel Cretu, managing partener al grupului de firme Adwisers.

"Evident ca ceea ce urca, la un moment dat trebuie sa si coboare. Nu ma astept la o criza similara cu cea din 2008, pentru ca exista o cerere reala in piata de locuinte in acest moment. Nu am finantat sau nu am gasit foarte multe situatii in care investitorii sa fi fost institutionali, asa cum a fost in 2008, cand se cumparau sute de apartamente de anumite fonduri de investitii. Era clar ca se umfla o bula", a subliniat consultantul intr-o emisiune Profesionistii in Banking.

Pe de alta parte, Gabriel Cretu atrage atentia asupra ofertei din ce in ce mai mari de locuinte si, in mod firesc, legile economiei spun ca, atunci cand oferta este foarte mare, acest lucru se va reflecta in pret, care se va duce in jos cata vremea cererea nu este pe masura.

"Cred ca aceasta crestere (de preturi ale activelor imobiliare) a avut in spate nu numai cresterea preturilor fortei de munca sau materialelor, ci pur si simplu cererea mare (de locuinte) a determinat o crestere a preturilor. Sigur in 2019 vom asista la o reasezare", concluzioneaza managerul Adwisers.

Prognozele pentru 2019 indica si ele o stagnare a preturilor locuintelor

Astfel, potrivit unui studiu realizat de Re/Max Romania, in parteneriat cu Imobiliare.ro, tabloul complet al pietei imobiliare din 2019 vine atat cu estimari pozitive, cat si cu recomandari de precautie in tranzactionari pentru agenti si clienti.

Analistii estimeaza ca in 2019 preturile locuintelor vor stagna, eventual pot inregistra o usoara crestere, urmand ca pana in 2022, la nivelul marilor orase, acestea sa ajunga la valori mai mari, cu precadere in zonele cu potential crescut de dezvoltare economica.

Totodata, programul Prima casa, cel mai important pilon de finantare in 2018, ar putea fi incetinit, urmand a beneficia de fonduri cu 25% mai mici, conform analizelor Fondului Monetar International. Mai mult, ROBOR - cel putin in cazul raportarii la un interval de 3 luni - nu va depasi nivelul de 3,5%. O tendinta interesanta in marile aglomerari urbane, care s-a remarcat in ultimele 12 luni si se va mentine si in viitor, este dezvoltarea unor proiecte rezidentiale cu potential in jurul centrelor de business.

"Cumparatorii vor fi din ce in ce mai pretentiosi, iar atribute precum localizarea, seriozitatea si prestigiul dezvoltatorului sau conceptul de locuinta propus vor conta din ce in ce mai mult. Vom vedea in marile orase primele livrari de locuinte din noua generatie, conceptele pregatite dupa criza. Bineinteles, vor exista diferente de la un oras la altul si probabil ca cel mai bine vor performa centrele regionale precum Timisoara, Cluj sau Iasi, dar si orase de dimensiuni medii care trec printr-o perioada buna, precum Sibiu, Oradea, Arad. Ne asteptam la un 2019 bun, cu o cerere sanatoasa si preturi in curs de stabilizare", a declarat Daniel Crainic, director de marketing al Imobiliare.ro.

Citeste si
Piata imobiliara ia avant: dezvoltatorii vor livra 1,2 MIL. mp in 2019