AGI Capital Investment si investitorii sai din Statele Unite au obtinut pe 12 februarie o hotarare judecatoreasca executorie impotriva Gothaer Asigurari-Reasigurari, la Curtea de Apel din Ploiesti, pentru aproximativ 2,3 milioane de euro.

"Hotararea a fost pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti in urma unei cereri de chemare in judecata formulata de AGI Capital Investment, in cursul anului 2013, impotriva Gothaer Asigurari, avand la baza o solicitare pentru o despagubire rezultata dintr-o polita de asigurare cu o valoare totala de 11.500.000 euro, incheiata intre AGI Capital Investment si Gothaer Asigurari in momentul in care compania de asiguari a intrat pe piata romaneasca", potrivit unui comunicat al AGI Capital Investment.

AGI Capital Investment ar fi suferit un incendiu la data de 17 iunie 2013 la uscatorul sau cu tambur rotativ, o componenta majora a fabricii de peleti din lemn, proprietatea companiei, fabrica situata in Nehoiu, Buzau. Gothaer Asigurari ar fi "respins in mod arbitrar" solicitarea de despagubire formulata de AGI Capital Investment, motiv pentru care compania s-a adresat instantelor de judecata pentru a obtine despagubirea conform politei de asigurare.

In prezent, AGI Capital Investment are inregistrate inca doua actiuni pe rolul instantelor de judecata impotriva Gothaer Asigurri pentru despagubiri de aproximativ 68 de milioane de euro. Gothaer Asigurari a anuntat in luna decembrie a anului trecut ca intentioneaza sa se retraga de pe piata din Romania.

"Pentru a evita plata despagubirii catre AGI Capital Investment, litigiul a fost intarziat intentionat de catre Gothaer Asigurari pentru aproximativ sase ani", ceea ce a "cauzat prejudicii substantiale AGI Capital Investment, motiv pentru care societatea a inregistrat pe rolul instantelor de judecata cereri de despagubire impotriva Gothaer Asigurari pentru mai mult de 68 de milioane de euro", a declarat Irvin R. Dyer III, CEO AGI Capital Investment.

Contactati de wall-street.ro, reprezentantii Gothaer Asigurari au formulat urmatorul raspuns:

"Gothaer Asigurari a respectat si respecta toate prevederile legale si contractuale in gestionarea dosarelor de dauna si se conformeaza hotararilor judecatoresti, insa pana la solutionarea definitiva a dosarelor de instanta aflate in curs, apreciaza ca fiind prematura orice discutie publica pe marginea situatiei litigioase in legatura cu orice client al companiei, inclusiv cu referire la AGI Capital Investments.

Respectarea regulilor, a uzantelor in domeniu precum si deontologia sunt premisele necesare desfasurarii activitatii in domeniul asigurarilor. Societatea Gothaer Asigurari are in vedere solutionarea dosarelor de dauna conform prevederilor legale si contractuale care obliga la aflarea adevarului si respectarea interesului general ce guverneaza piata asigurarilor, precum si interesele asiguratilor si reasiguratorilor sai".

Sursa foto: Marian Weyo / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri