Fiscul nu va mai publica lista cu restantierii la plata taxelor, persoane fizice. Lista rusinii va contine doar firmele care au restante la bugetele de stat, insa si de pe aceasta vor fi eliminati acei contribuabili care, la randul lor, au de recuperat bani de la institutiile statului.

“Obligatiile fiscale restante ale persoanelor fizice nu vor mai fi publicate pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, conform unui proiect de ordin publicat
joi la rubrica Transparenta decizionala.

“Proiectul va pune in aplicare modificarile Codului de Procedura Fiscala i va determina ANAF sa publice doar restantele la buget ale persoanelor juridice”, se subliniaza intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice.

De asemenea, se reglementeaza si situatia in care un debitor are de recuperat sume de la stat, (sume de rambursat/restituit de la buget ori sume de incasat de la autoritati contractante ale statului roman), caz in care acesti debitori nu sunt considerati ca inregistreaza obligatii fiscale restante, astfel ca nici contribuabilii in aceasta situatie nu vor fi publicati pe pagina de internet a ANAF.

”Ne dorim un climat fiscal echitabil fundamentat pe incredere reciproca, atat de necesara unei dezvoltarii sanatoase a mediului antreprenorial romanesc. De asemenea, intram in normalitate si incetam expunerea inutila a contribuabililor, deoarece este mai importanta recuperarea restantelor decat spectacolul mediatic”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice.

Declaratia Unica 2019: Cum se...
Citeste si: Declaratia Unica 2019: Ce au de facut investitorii de pe bursa

Ce nume celebre au fost pe lista "rusinii"?

Actualul ministru a figurat, el insusi, in 2016, pe lista “rusinii”, avand datorii restante la bugetul de stat de 73.702 lei.

Lista era deschisa, insa, de Robert Negoita, primarul Sectorului 3, cu restante totale de peste 232 milioane de lei. Printre datornicii cu renume s-a numarat si finantatorul Stelei, Gigi Becali, cu aproape 4 milioane de lei, suma pe care a contestat-o insa.

Fostul primar al Iasiului, Gheorghe Nichita s-a aflat si el pe lista cu o datorie de 116.264 de lei, iar Marian Vanghelie figura cu o restanta de 87.559 de lei.

Fostul primar al Bucurestiului si ministru al Economiei Adriean Videanu avea o datorie restanta de 12.091 de lei catre Fisc, iar fiica lui Traian Basescu, europarlamentara Elena Basescu, era datoare statului cu 4.557 de lei.

Totodata, omul de afaceri Silviu Prigoana figura cu datorii la bugetul de stat de 3,62 milioane lei, la care s-au adaugat dobanzi de circa 350.000 de lei, ajungand la o suma totala de achitat de aproape 3,97 milioane de lei.

Afaceristul Cristian Tantareanu, care detine cartierul de lux Paradisul Verde din Corbeanca, datora, in 2016, bugetului de stat aproape 2,72 milioane lei.

Si Elena Udrea figura pe lista datornicilor cu suma de 39.232 lei, iar europarlamentarul Daciana Sarbu cu o datorie de 37.517 lei.

Lista a fost publicata pentru prima data in 2016 si continea restantele mai mari de 1.500 de lei.

Curtea de Conturi: Lipsuri de...
Citeste si: Curtea de Conturi a gasit o lipsa de peste 11 milioane de lei la ANAF


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Teodorovici anunta ca OUG 114 va fi modificata saptamana viitoare