Banca Nationala a Romaniei anunta lansarea proiectului FinTech Innovation Hub, o platforma dedicata dialogului cu firmele care dezvolta solutii inovatoare de interes public general in domeniul serviciilor de plata si financiare (FinTech).

Demersul BNR vizeaza in acest fel atat sustinerea dezvoltarii pietei in domeniul serviciilor de plata si financiare, cat si alinierea la tendintele europene in domeniul monitorizarii inovatiei in acest sector, in scopul asigurarii securitatii si sigurantei acestora, conform unui comunicat de presa.

Initiativa FinTech Innovation Hub se va axa pe incurajarea si sprijinirea inovatiei in domeniul platilor si instrumentelor de plata, in mod controlat si in avantajul consumatorilor si intreprinderilor, urmarind in acelasi timp identificarea potentialelor riscuri implicate, precum si propunerea de masuri de gestionare a acestora.

Companiile care sunt implicate direct in dezvoltarea solutiilor inovatoare in domeniul serviciilor de plata pot intra in dialog cu expertii din cadrul BNR pentru a-si prezenta proiectele de inovatie FinTech sau pentru a fi indrumate cu privire la conformitatea serviciilor si produselor de acest tip.

In vederea asigurarii unei comunicari eficiente si prompte, BNR a desemnat o echipa de specialisti cu atributii in monitorizarea inovatiilor in domeniul serviciilor de plata, care va putea fi contactata prin completarea unui formular standard. Cererile depuse vor fi supuse unei analize initiale, in urma careia solicitantii vor primi solutii adaptate pentru fiecare situatie prezentata sau indrumari privind aspectele legale ce vizeaza implementarea inovatiilor in domeniul serviciilor de plata.

Citeste si:
Modificarile BNR au injumatatit clientii IFN-urilor
Modificarile BNR au...

"Prin intermediul FinTech Innovation Hub, Banca Nationala a Romaniei urmareste crearea unui mediu sigur pentru dezvoltarea inovatiilor in domeniul serviciilor de plata, care sa ii sprijine misiunea de mentinere a stabilitatii sistemului financiar-bancar si in acelasi timp de crestere a incluziunii financiare, prin facilitarea accesului consumatorilor si intreprinderilor la servicii de plata si alte servicii financiare sigure, eficiente si convenabile, in linie cu nevoile acestora", se arata in comunicatul de presa.

Totodata, Banca Nationala a Romaniei intentioneaza sa identifice masurile de reglementare si/sau supraveghere necesare pentru a atenua orice risc asociat produselor si/sau serviciilor inovatoare in domeniul serviciilor de plata si fara a bloca dezvoltarea unor astfel de solutii/produse inovatoare.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Curs BNR: Leul se depreciaza in prima zi dupa caderea Guvernului