Grupul Financiar Banca Transilvania isi extinde serviciile financiare pentru cei peste 3 milioane de clienti printr-o investitie in domeniul pensiilor administrate privat: BT Asset Management S.A.I. (BTAM) si BT Investments achizitioneaza 100% din Certinvest Pensii.

Certinvest Pensii, singurul jucator local dintre administratorii de fonduri de pensii din Romania, administreaza peste 75 de milioane de lei intr-un fond de pensii facultative care are peste 9.500 de participanti.

„Prin aceasta achizitie, interesul BT se indreapta spre stimularea economisirii de termen lung prin Pilonul III de pensii, varianta optionala, dar cu cautare tot mai mare in randul persoanelor active. Ne dorim ca viitoarea companie de pensii BT sa devina un jucator cat se poate de relevant inclusiv pe acest segment de piata, pe modelul companiilor pe care le avem deja in Grupul Financiar Banca Transilvania”, declara Omer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

“Am preluat in anul 2015 compania de administrare a fondului de pensii facultative Pensia Mea, cu increderea ca putem oferi clientilor nostri o solutie eficienta de economisire pe termen lung, pe care am dezvoltat-o cu o echipa de profesionisti sub brandul Certinvest, crescand astfel activele administrate cu peste 90%. Am convingerea ca alegerea celui mai mare grup financiar din Romania, Grupul Financiar Banca Transilvania, sa continue si sa dezvolte eforturile depuse pana acum este in beneficiul pietei si a tuturor partilor implicate, dar mai ales a participantilor”, declara Eugen Voicu, Actionar Fondator, Grupul Certinvest.

Dupa semnarea agajamentului ferm de astazi urmeaza etapa de primire a aprobarii achizitiei din partea Autoritatii de Supraveghere Financiara. BT Asset Management S.A.I. este compania Grupului Financiar Banca Transilvania, specializata in administrarea de investitii prin fonduri deschise si inchise. BTAM are in prezent peste 3,9 miliarde lei active, 14 fonduri deschise de investitii in administrare si peste 40.000 de clienti.

Tranzactia a fost asistata de BT Capital Partners, divizia de investment banking si piete de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, membru exclusiv in Romania al aliantei internationale Oaklins.

Grupul Financiar Banca Transilvania inregistra active de 81,6 miliarde de lei la finalul primului semestru al anului 2019, cu un profit net consolidat de 942,36 milioane de lei, dintre care 848 milioane de lei fiind profitul bancii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri