Articol realizat de Ioana Roman (partener Filip & Company- foto dreapta), Cristina Tudoran (senior associate Filip & Company- foto stanga) și publicat în secțiunea Experții Future Banking, un spațiu virtual de dezbatere în care poți interacționa cu specialiști din diferite industrii și arii de practică. Îi poți întâlni și în offline pe 3-4 iunie la cel mai mare eveniment de FinTech și digital banking din România - Future Banking.

De regulă, forța majoră se referă la situații precum evenimente meteorologice extreme, revolte, război, atacuri teroriste sau invazie, acțiuni guvernamentale sau de reglementare, foamete, epidemii și/ sau impunerea unui embargou. Deși este mai puțin obișnuit să vedem clauze de forță majoră care includ în mod expres o urgență globală de sănătate, pandemie sau epidemie, apreciem că în anumite condiții și astfel de evenimente – precum criza actuală a coronavirusului - se pot încadra în sfera de aplicare a unei clauze de forță majoră. Forța majoră presupune, așadar, o imprevizibilitate cu caracter obiectiv, chiar absolut.

În jurisprudență s-a îmbrățișat însă, în mod tradițional, o concepție relativ restrictivă în calificarea faptelor de forță majoră. Spre pildă, s-a stabilit că nu reprezintă cauze de forță majoră: grevele, atunci când erau previzibile, neprimirea la timp a fondurilor bugetare repartizate de primărie, blocajul financiar (nefiind o împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat, care pune debitorul în imposibilitate absolută de a-şi îndeplini obligațiile asumate), lipsa disponibilităților financiare, condițiile atmosferice constând în temperaturi scăzute în România sau seceta prelungită (întrucât puteau fi prevăzute), pieirea bunului obiect al unui contract de leasing (întrucât obligația debitorului era de a plăti o sumă de bani, iar sumele de bani, ca bunuri de gen, nu pier prin caz fortuit sau de forță majoră).

Recent, tendința pare să se schimbe însă, viziunea instanțelor devenind mai tolerantă în aprecierea forței majore.

Este coronavirusul caz de forță majoră?

Condițiile curente în care se desfășoară activităţile de comerț impun o abordare mai relaxată în aprecierea cauzelor care presupun scutirea de la executarea, chiar și temporară, a obligațiilor, tocmai pentru a garanta un nivel decent de stabilitate în raporturile contractuale.

Astfel, epidemia Covid-19 poate constitui caz de forță majoră, dacă trece testul condiţiilor prevazute de lege: (i) evenimentul este cu certitudine unul extern de voința părților; (ii) imprevizibilitatea trebuie analizată în raport de cazul concret invocat, astfel, deși s-ar putea argumenta că amenințarea Covid-19 a apărut deja din decembrie anul trecut, realitatea este că piața locală abia începe să resimtă efectele concrete ale pandemiei; (iii) condiția ca pandemia să fie de neînlăturat este din nou de analizat de la caz la caz, urmând ca părțile să facă o analiză concretă a evenimentului generator și a legăturii de cauzalitate între eveniment și obligația care trebuia executată. Includem mai jos câteva exemple din cazuri reale.

În orice caz, este de precizat că niciun eveniment exterior nu poate justifica o imposibilitate fortuită de executare dacă privește bunuri de gen, precum obligația de a plăti o suma de bani.

Aplicabilitate

Impactul asupra contractelor cu angajații. Codul muncii prevede expres posibilitatea angajatorilor de a invoca forța majoră pentru a suspenda de drept contractele cu angajații. De pildă, dacă autoritățile vor decide închiderea centrelor comerciale, retailerii se vor vedea nevoiți să invoce forța majoră în relația cu angajații, posibil și în relație cu proprietarul centrului comercial. În relația cu angajații, suspendarea determină încetarea prestării muncii și neplata salariului. Separat, angajatorii au la dispoziție măsura schimbării temporare, în mod unilateral, a locului muncii precum și obligativitatea acordării de zile libere acelor angajați cu copii, pe perioada închiderii școlilor. Spre exemplu, un operator de transport aerian nu ar putea invoca forța majoră în relația cu personalul care asigură zborurile către Italia, dacă ii poate reloca pe aceștia pe alte zboruri. Din aceste motive, măsura trebuie analizată temeinic înainte de fi implementată, așa cum recomanda și ministrul interimar al muncii joi, 12 martie. Angajatorii nu trebuie să piardă din vedere că o asemenea măsură poate fi contestată în instanță si, în caz de succes, angajații au dreptul să fie despăgubiți integral (și pentru alte prejudicii generate direct de o măsură eventual nelegală), putând obține și daune morale.

Impactul asupra contractelor cu furnizorii. Imposibilitatea absolută de executare va trebui analizată de la caz la caz. Este foarte probabil ca un furnizor de produse autentice italienești care trebuia să călătorească în zonele afectate pentru a cumpăra și a livra ulterior produsele promise, să invoce restricțiile de călătorie drept cauză de forță majoră, dacă va dovedi că nu putea achiziționa acele produse din alte zone/ pe altă cale. De asemenea, un furnizor de măști de față sau de dezinfectanți poate invoca creșterea neașteptată a comenzilor pentru a justifica întârzieri în livrare. În schimb, producători de mobilier sau piese auto, nu ar trebui (încă) să se poată prevala de acest caz (situația se poate schimba dacă autoritățile vor decide închiderea fabricilor, similar măsurilor luate în Wuhan, China).

Impactul asupra contractelor de credit. Companiile ar trebui să își revizuiască clauzele contractelor de credit existente pentru a evalua capacitatea de a se conforma condiţiilor asumate pe termen mediu și lung, având în vedere perturbările specifice din activitatea lor. În măsura în care executarea contractului ar deveni excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii sale, schimbare care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, debitorii pot invoca impreviziunea, iar instanța poate să dispună adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile rezultate, sau chiar încetarea contractului (atenție: inter alia, debitorii trebuie să fi încercat în avans, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului, așa că aceste formalități pot fi demarate deja în relația cu băncile).

Impactul asupra contractelor de locațiune. Atâta vreme cât folosința bunului nu este afectată de cazul extern invocat, debitorul nu poate fi exonerat de plata chiriei. Spre exemplu, într-o speță recentă, chiriașul a invocat imposibilitatea de executare a obligației de plată a chiriei (ce privea terenuri pentru pășunat montan) din cauza apariției unei epidemii („boala limbii albastre”) care l-a determinat să înstrăineze efectivele de animale cu care pășuna respectivele terenuri. Instanțele au apreciat că nu există o imposibilitate fortuită de a folosi terenul închiriat, care putea fi, de altfel, repopulat cu alte efective. În schimb, dacă dintr-o măsură ordonată de autorități este interzis accesul în anumite clădiri de birouri (e.g. dezinfecție DSP ca urmare a depistării unui/ unor cazuri pozitive), atunci se poate invoca forța majoră pentru suspendarea executării contractului de locațiune.

Formalități și efecte

În cazul în care un eveniment (sau o serie de evenimente) declanșează o clauză de forță majoră, partea care invocă clauza poate suspenda, amâna sau poate fi eliberată din îndatoririle sale contractuale, fără a răspunde.

Pentru a opera, însă, nu este suficient ca partea să invoce clauza respectivă. În primul rând, partea interesată va trebui să verifice limbajul folosit în contract, în special în contractele în care clauza de forța majoră a fost negociată și limitată.

Apoi, trebuie efectuată o analiză asupra îndeplinirii condiţiilor indicate mai sus (deși sunt unele opinii mai vechi potrivit cărora simpla menționare a evenimentelor în contract ar fi suficientă pentru a califica evenimentul drept forță majoră). În plus, unele contracte impun o serie de condiții preliminare, ce implică notificarea partenerului contractual (nerespectarea în timp util a unei astfel de notificări poate atrage decăderea părții interesate din acest drept).

Pentru a beneficia de efectele forței majore, este esențial ca evenimentul calificat astfel să se fi produs înainte ca obligația, rezultând din contractul încheiat între părţi, să fi devenit exigibilă sau ca debitorul sa fi fost pus în întârziere cu privire la neexecutare (e.g. nu va fi scutită plata chiriilor restante).

Pe lângă invocarea evenimentului de forță majoră, multe instanțe solicită, de asemenea, demonstrarea faptului că partea a încercat să execute contractul indiferent de apariția evenimentului, urmărind să identifice o sursă alternativă de executare.

Atunci când contractele prevăd acest lucru, partea interesată va trebui să solicite și eliberarea unui certificat de la Camera de Comerț și Industrie, contra cost. Se pare că în China au fost emise până acum peste 3.000 de astfel de certificate. Acestea nu garantează calificarea evenimentului ca forță majoră. Testul suprem va fi efectuat de instanța de judecată/ tribunalul arbitral, după caz.

De aceea, părțile contractante trebuie să rămână precaute înainte de a declara un eveniment de forță majoră pe baza recentului focar de coronavirus. O astfel de declarație, dacă se dovedește netemeinică, va genera obligația părții care l-a declarat de a despăgubi partenerul prejudiciat, cu suportarea cheltuielilor de judecată.

Concluzii

Istoria ne-a arătat că în cele mai multe situații de criză majoră, starea de panică a creat mai multe pagube decât criza per se, întrucât teama de necunoscut are natura de a ne determina să exagerăm în mod nejustificat, irațional, efectele potențiale ale acelor situații, astfel încât deciziile nu mai sunt dictate de rațiuni, ci de instinct și emoție.

Deși mijloacele puse la dispoziție de legiuitor sunt binevenite pentru a răspunde unor imposibilități efective de executare a contractelor aflate în derulare, recomandarea noastră este ca implementarea oricărei măsuri să fie precedată de o analiză temeinică asupra impactului în relația cu partenerii contractului (risc de prejudiciere a afacerilor în lanț), si, mai ales, a riscului de a ajunge în instanță și de a pierde procesul privind calificarea evenimentului invocat drept caz de forță majoră.

Sursa foto: pixabay.com