Patria Bank anunță noi măsuri și inițiative pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19, aplicabile atât la nivelul rețelei de unități, cât și în ceea ce privește implicarea în comunitate printr-o donație de 100.000 lei către Asociația Dăruiește Viață.

Astfel, începând cu data de 25 martie, unitățile teritoriale vor avea program redus de lucru cu clienții, de 6 ore, între 09:00 – 15:00. Acolo unde situația o impune, programul poate fi micșorat mai mult. Prin această decizie, Patria Bank urmărește să protejeze expunerea angajaților din rețeaua de unități, la contractarea virusului.

Alături de diminuarea programului, la casieriile din unități vor fi instalate în perioada următoare paravane de protecție, iar dotarea cu echipamente de protecție și dezinfectant este făcută în permanență, protejând astfel și clienții care intră în unitate.

Din solidaritate pentru eforturile sistemului medical din această perioadă și dorința de a sprijini nevoia de echipamente medicale necesar în spitale și centre medicale, Patria Bank a donat 100.000 lei către Asociația Dăruiește Viață. Echipamentele cumpărate vor fi distribuite de asociație, alături de unitățile competente, în funcție de prioritățile identificate la nivel național.

Aceste măsuri și initiațive, de protejare a angajaților, a clienților dar și de implicare în comunitate, se alătură eforturilor din piață, Patria Bank salutând toate demersurile și solidaritatea colegilor din mediul bancar, companiilor și ONG-urilor implicate.

Toate măsurile luate de bancă, pentru prevenirea și combaterea COVID-19, inclusiv starea unităților Patria Bank și programul de funcționare, sunt disponibile pe https://www.patriabank.ro/covid .

Sursa foto: LCV_Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri