Creditul pentru care nu se va mai plăti o rată din cauza epidemiei de COVID-19 nu va mai fi considerat neperformant, iar banca nu este obligată să constituie provizioane sau să ia măsuri împotriva celui care nu face această plată, a declarat purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu.

"În cazul unei rate neplătite a unui credit cauzată de situaţia epidemiei de COVID-19 creditul respectiv nu va fi considerat neperformant. În consecinţă, banca nu este obligată să constituie provizioane, să-l declare un credit problemă, să ia măsuri împotriva celui care nu face această plată sau să vină cu costuri suplimentare care se răsfrâng asupra celui care nu plăteşte. Noi am creat acest cadru în care decizia de plată pe care o poate lua fie banca, fie autoritatea statului, printr-o lege sau Ordonanţă de Urgenţă, poate să nu ducă la costuri suplimentare şi să permită creditului respectiv să rămână un credit valid fără constrângerile pe care le-ar impune un credit în care ratele nu sunt plătite", a explicat Suciu, la Digi 24, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că statul va decide să intervină cu facilităţi suplimentare, prin preluarea unei părţi sau a întregii dobânzi, în momentul când se revine la plata ratei la zi.

"Dacă statul va dori să mai intervină cu un moratoriu de neplată, cu facilităţi suplimentare, depinde de modul în care o va face şi depinde ce va face, dar cadrul respectiv care o să permită băncii să nu aibă costuri suplimentare care să se răsfrângă asupra clientului este constitui prin această flexibilizare de regulament. La trei luni, deja era considerat (creditul, n.r.) neperformant în toate caracteristicile lui. În acest moment nu mai avem această decizie, dacă neplata ratelor este cauzată de o situaţie determinată de epidemia de COVID-19. Mai toate băncile, după cum aţi văzut, au avut decizii de amânare a ratelor, dar, fără această decizie (a BNR, n.r.), tot ar fi fost considerată o problemă. Acum, nu mai este considerat un credit problemă. Ratele (amânate, n.r.) nu dispar. Depinde de opţiunea entităţii care decide moratoriu de neplată, fie bancă, fie stat. Statul poate decide preluarea unei părţi sau întregii dobânzi în momentul când se revine la plata ratei", a menţionat oficialul BNR.

Banca Naţională a României a anunţat marţi că va transmite scrisori de informare tuturor creditorilor (instituţii bancare şi instituţii financiare nebancare) prin care li se va confirma posibilitatea restructurării creditelor debitorilor şi modalitatea de aplicare a reglementărilor în vigoare.

Astfel, conform reprezentanţilor băncii centrale, amânarea la plată (urmare a unei măsuri generale sau prin negocieri directe cu clienţii), determinată de situaţia actuală, nu trebuie asociată unei noţiuni de dificultate financiară a debitorului. În consecinţă, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituţia bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării.

"Astfel, deşi definiţia stării de nerambursare presupune orice operaţiune de restructurare a unui credit şi trebuie asociată noţiunii de dificultate financiară, în situaţia unui moratoriu (amânare de plată) privat sau public, o astfel de operaţiune nu este apreciată ca o măsură de restructurare, pentru că nu a avut loc din cauza unei dificultăţi financiare a debitorului. Reglementările actuale permit împrumutătorilor (instituţii bancare şi nebancare) să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice afectate de pandemia COVID-19, fără aplicarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, cu modificările ulterioare, privind gradul de îndatorare, limitarea creditului funcţie de valoarea garanţiei şi durata maximă a creditului de consum", se notează într-un comunicat al BNR.

În ceea ce priveşte instituţiile de credit, Banca Naţională a României menţionează că măsurile de susţinere a debitorilor vor fi reflectate în situaţiile băncilor în mod similar cu practica la nivel UE, prin aplicarea în mod unitar a cadrului european de reglementare în domeniile prudenţial şi contabil.

În privinţa instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul general, Banca Naţională a României confirmă acestor împrumutători că restructurările creditelor acordate persoanelor afectate în mod negativ de pandemia COVID-19, prin mecanismul suspendării/îngheţării pe o perioadă determinată a plăţilor scadente, nu atrag în mod automat necesitatea constituirii de provizioane specifice de risc de credit, în considerarea faptului că acest mecanism nu va implica acumularea de zile de întârziere la plata ratei de credit. În plus, în cazul instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special, care sunt supuse unor cerinţe suplimentare de prudenţă în ceea ce priveşte regimul restructurărilor de credite, banca centrală confirmă acestor creditori că restructurarea creditelor persoanelor afectate de pandemia COVID-19 nu determină clasificarea automată a respectivelor împrumuturi într-o categorie inferioară de risc de credit şi, implicit, nici cerinţe suplimentare de provizionare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri