Banca Comercială Română mobilizează 2,5 milioane de lei pentru lupta împotriva pandemiei COVID-19. Banii sunt deja direcționați către spitalele locale, comunitățile și ONG-urile implicate în procurarea și colectarea materialelor sanitare, sprijinul persoanelor vulnerabile – în speciale cele în vârstă și fără ajutor – în educația privind prevenția și protejarea oamenilor, dar și către eforturile de a asigura învățământ de la distanță.

”Printre inițiativele la care contribuim în mod direct și concret se numără susținerea fondului de urgență pentru spitale deschise de organizația Salvați Copiii. Suplimentar, colegii noștri din toată țara sunt în contact permanent cu unitățile medicale locale și le-am pus la dispoziție un fond din care le pot oferi suport financiar. Vrem să ajutăm repede și exact acolo unde este nevoia cea mai mare”, menționează, într-un comunicat de presă, Sergiu Manea, CEO BCR.

Acesta a făcut un apel către toată comunitatea de business, greu încercată zilele acestea, pentru a-și oferi sprijinul, în eforturile de combatere a pandemiei. Dincolo de cifre și orice fel de prognoze, avem datoria acum, mai mult decât oricând, să ne gândim cum putem contribui la binele societății – chiar și prin gesturi mici, idei și soluții pentru comunitate”, a mai adăugat Manea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri