CEC Bank s-a integrat cu Ghișeul.ro și oferă acum plata taxelor, impozitelor și amenzilor datorate către autorități direct din aplicația de Mobile Banking, în contextul în care anul trecut numărul de utilizatori ai aplicației mobile s-a dublat.

CEC Bank a demarat încă de anul trecut mai multe inițiative de digitalizare – precum lansarea plăților de pe mobil, deschiderea online a conturilor – și avem convingerea că internetul de pe mobil este unul din canale care ne vor permite să atragem noi clienți și să contribuim astfel la creșterea incluziunii financiare în România. În 2019, numărul de utilizatori ai CEC Mobile Banking a crescut cu 95% și credem că acesta este canalul cu cel mai ridicat potențial de creștere”, a declarat Bogdan Neacșu, președinte - director general al CEC Bank.

La nivelul anului trecut, circa 60% din volumele de tranzacții ale clienților CEC Bank au fost inițiate prin canalele alternative – Internet Banking și Mobile Banking.

Clienții CEC Bank aveau încă de anul trecut posibilitatea de a plăți online taxele, impozitele sau amenzile, prin aplicația Mobile Banking, prin selectarea și completarea detaliilor de plată (tipul de impozit, instituția beneficiară, suma datorată), însă acum, după integrarea cu ghiseul.ro, taxele și impozitele locale – precum cele pentru terenuri și clădiri, cele auto, dar și amenzile se pot plăți cu un simplu click.

Sumele datorate la nivel individual sunt afișate direct, sub formă de listă, și nu se percep comisioane pentru plățile de taxe, impozite și amenzi prin acest sistem.

Citeste si:
Min. Agriculturii participă la Conferința ”Agricultura Viitorului”,...
Ministrul Agriculturii,...

Pentru activarea noii funcționalități, este necesară actualizarea aplicației CEC Mobile Banking din App Store pentru posesorii de telefoane Apple sau din Google Play, pentru telefoanele cu Android.

"În paralel cu dezvoltarea serviciilor pe canalele digitale, CEC Bank își menține angajamentul pentru menținerea rețelei teritorială – cea mai mare din țară, cu peste 1.000 de unități - care joacă un esențial pentru accesul românilor la servicii bancare mai ales în mediul urban mic și rural", se arată în comunicatul băncii deținute de stat.

Sursa foto: Adao_Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
Mediul de afaceri din Romania: locul 48 in topul Bancii Mondiale
Setari Cookie-uri