Proiectul de rectificare bugetară ar putea fi prezentat în ședința de luni a Guvernului pentru a fi aprobat, a anunțat ministrul finanțelor, la începutul ședinței de joi. În acest context, Cîțu a spus că "există deja o scădere de venituri estimată în jur de 20 de miliarde lei şi o creştere a cheltuielilor de aproape 12 miliarde lei. Deci, în acest context, trebuie să fim mult mai atenţi cu partea de cheltuieli din buget".

Cîțu a prezentat și câteva măsuri, una referitoare la rambusarea TVA, iar alta privind prorogarea unor termene pentru depunerea situațiilor financiare, scrie Hotnews.ro.

Una dintre ordonanțele introduse pe ordinea de zi a ședinței de joi reglementează, printre altele, rambursarea TVA cu control ulterior. "Luna trecută, am rambursat patru miliarde lei şi acum o să rambursăm, nu ştiu exact cifra, mai rapid, pentru a avea companiile acces la lichiditate", a spus ministrul.

Cîțu a mai vorbit despre prorogarea termenelor pentru depunerea situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2019, respectiv a raportărilor contabile încheiate la 31 decembrie 2019 şi prelungirea până la 31 iulie 2020 inclusiv.

Florin Cîțu a vorbit și despre facilități pentru producţia de alcool denaturat. "Pentru alcool denaturat avem şi în Ordonanţă facilităţi la importuri, din Republica Moldova în special, şi aici este pentru producţia internă. Şi în Ordonanţă avem valorificarea stocurilor de alcool care a fost confiscat. Acum ar fi fost distrus. Pe perioada stării de urgenţă vrem să-l valorificăm", a mai afirmat Cîţu. Acesta a precizat că săptămâna viitoare va prezenta un proiect privind unele stimulente fiscale pentru cei care produc alcool și vor să se reprofileze pe producţia de alcool denaturat.

Citeste si:
Cîţu: Ambiguitatea criteriului Covid a fost eliminată din programul...
Cîţu: Ambiguitatea...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
Viitorul este în cloud! Sunt și băncile pregătite să facă acest pas?
Setari Cookie-uri