CEC refinanțează creditele angajaților din spitalele COVID-19 la dobândă 5,5%

CEC Bank oferă salariaților instituțiilor medicale care sunt în prima linie în lupta împotriva COVID-19, conform Ordinului 555/2020 publicat în Monitorul Oficial 290 din 7 aprilie 2020, posibilitatea de a-și refinanța creditele de nevoi personale în lei, la o dobândă fixă de 5,5% pe an, cea mai mică de pe piață în acest moment, fără alte comisioane.

Astfel, oferta lansată pentru acest tip de credite vine cu o dobândă care se situează aproape la jumătate față de dobânda medie în sistemul bancar la creditele de consum din portofoliu - de circa 10,5%, susțin oficialii CEC, într-un comunicat de presă.

CEC Bank intenționează să vină în sprijinul salariaților din spitalele care luptă împotriva COVID-19 și cu o ofertă de credite pentru locuințe cu costuri foarte avantajoase, care urmează a fi lansată în perioada următoare.

În cazul unui credit de nevoi personale de 20.000 de lei, rambursabil în 5 ani, rata pe care o va plăti clientul este 382 de lei, față de 430 de lei în cazul unui credit similar dar pentru care se practică dobânda medie din piață.

Pot fi împrumutate sume de până la 90.000 de lei, în moneda națională, pentru nevoi personale, fără garanții imobiliare, pe o durată de până la 5 ani. Dobânda este 5,5% p.a. și este singurul cost al creditului. Nu se aplică niciun comision de analiză sau acordare și nici comisioane lunare de administrare. De asemenea, în cadrul perioadei de rambursare, clienții pot opta pentru o perioadă de grație de 3 luni la rambursarea principalului, timp în care vor fi achitate doar dobânzile.

Citeste si:
BREAKING NEWS: Franța va intra din nou în carantină
BREAKING NEWS: Franța va...

Având în vedere contextul determinat de noul coronavirus și necesitatea de limitare a deplasărilor și a contactului dintre persoane, pentru acest tip de credite este disponibil un flux de acordare simplificat, care prevede preluarea solicitărilor prin telefon prin intermediul serviciului Phone Banking și chiar și posibilitatea de a deschide conturi online, prin platforma CEC_IN, urmând ca solicitantul să se deplaseze o singură dată în unitatea CEC Bank, pentru semnarea contractului final.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri