Băncile au un rol important în următoarea perioadă în care va fi o nevoie imensă de credit pentru a sprijini clienții persoane fizice și firmele care au probleme de lichiditate, păstrându-se însă echilibrul cu privire la riscurile din viitor, a declarat Steven van Groningen, CEO-ul Raiffeisen Bank, în cadrul unei conferințe de presă online organizată cu ocazia anunțării rezultatelor financiare ale băncii din trimestrul I.

Șeful Raiffeisen Bank speră să vadă o altfel de abordare în ceea ce privește rolul sistemului bancar decât cea populistă pe care o observă astăzi.

”Avem nevoie să ne întrebăm de ce sistemul bancar din România este atât de mic? De ce nivelul de intermediere este așa scăzut? Sper să vedem o altfel de discuție despre rolul sistemulu bancar în viitor decât abordarea populistă pe care o vedem astăzi”, precizează Steven van Groningen.

Acesta consideră că urmează o perioadă în care vor fi nevoiți să ia și decizii dificile cu privire la anumite firme și clienți pe care nu îi pot ajuta, adăugând că această criză poate fi una din care ne putem ridica destul de bine dacă vom păstra un echilibru și nu vom uita care este rolul sistemului bancar în societate.

”Fără rezerve ești vulnerabil, dacă la 8 ani de creștere economică și o dobândă destul de joasă, o firmă nu are nicio rezervă, atunci întrebare este ce fel de firmă este aceasta și cine are obligația să o salveze? Sistemul bancar? O să ne uitam și o sa facem tot posibilul sa păstram aceste firme și cel mai dificil va fi să luam decizii în cazul celor pe care nu le putem ajuta”, a adăugat Steven van Groningen.

Vrei să afli care este stare economiei și care sunt măsurile pregăteite de autorități? Înscrie-te gratuit la conferința online Financial Forum AICI.

Steven van Groningen: Cine câștigă alegerile face 4 ani ce vrea

Acesta se declară nemulțumit și de lipsa unui mecanism de consultare dintre Guvern, Parlament și sectorul privat, făcând trimitere la anumite legi care vizează sistemul bancar și menționând că România a luat doar anumite aspecte din modul de organizare democratic.

”Am luat anumite lucruri ce țin de democrație. Cine câștigă alegerile face 4 ani ce vrea. Democrația este o structură în care dezbatem ce e important în societate. Nu ne-am dat seama ce vrem să facem cu sistemul bancar, în România avem o problemă cu încrederea în societate. Se evită orice discuție, nu există încredere(...) Nu avem nevoie de sistem bancar? Dacă așteptăm prea mult, toți românii vor putea să își deschidă un cont digital în altă țară, toate economiile se duc în altă țară, când va fi nevoie de credite vor apela la altă țară. Nu ar fi bine, dar asta e direcția în care se merge”, adaugă Steven van Groningen.

Acesta a făcut câteva referiri și la noua variantă a Legii Dării în plată, promulgată zilele trecute de către Iohannis.

”Nu cred că va avea un impact imediat. vom vedea. Vom respecta legea și dacă sunt situații de neînțeles vom merge în justiție. Cred că trebuie să ne întrebăm dacă tot ceea ce facem ajută sau nu la rezolvarea problemelor. Aici avem ceva ce nu contribuie cu nimic la rezolvarea crizei”, a adăugat Steven van Groningen.

Referitor la măsurile economice și fiscale luate de către România cu privire la gestionarea crizei provocate de COVID-19, șeful Raiffeisen Bank nu este de acord cu comparațiile dintre țara noastră și alte tări, făcute în spațiul public.

”Un lucru trebuie să ne dăm seama, nu putem compara România cu alte tări din jur pentru ceea ce contează este spatiul financiar și fiscal pe care îl avem. Sunt absolut fără nicio valoarea comparațiile pe care le fac alții cu privire la ce s-a făcut în alte țări. Nu avem aceleași spații de manevre, deficitul este mai mare, sistemul bancar la noi este mai mic. Nu avem posibilitatea altor țări. Ce trebuie să facem e să ne uităm la ce avem și ce putem decide pentru a face față provocărilor”, consideră van Groningen.

Raiffeisen Bank România a anunțat un profit de 140 de milioane de lei pentru primele 3 luni ale acestui an, în scădere cu 38 de milioane de lei față de aceeași perioadă a anului trecut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri