Vladimir Kalinov, vicepreședinte Raiffeisen Bank, susține, într-o conferință de presă online organizată cu ocazia anunțării rezultatelor financiare ale băncii în trimestrul 1 din 2020, că a observat un trend în rândul firmelor care aplică la IMM Invest ce constă în pretenții financiare mai mari decât ar trebui să fie.

”Tot ce se cere în cadrul programului IMM Invest trebuie să fie conform unor planuri realiste și în linie cu felul în care a decurs business-ul până acum. Ca trend, foarte mulți clienți aplică pentru sume care sunt mult peste tot ceea au făcut până acum și este greu de gândit că în perioada imediat următoare va fi o creștere de 4 ori a afacerii”, susține Kalinov.

Acesta precizează că banca a primit 3.800 de aplicații pentru programul IMM Invest, iar până în acest moment nu au fost aprobate sau respinse solicitări deoarece se află în perioada de prelucrare.

Citește și CEO-ul Raiffeisen Bank: Va fi o nevoie imensă de credit în perioada următoare pentru a sprijini firmele și persoanele fizice


În ceea ce privește clienții Corporate care au aplicat, Cristi Sporiș, vicepreședinte Raiffeisen Bank, a declarat în cadrul aceleași conferințe că există 230 de solicitări.

Poți afla ultimele infomații cu privire la programul IMM Invest participând la conferința online Financial Forum, unde va fi prezent și Dumitru Nancu, Director General FNGCIMM. Înscrie-te gratuit AICI.

”Fiecare dosar va fi judecat în ceea ce privește cash flow-ul. Dacă există o companie a cărei nevoie de finanțare este de 1 milion de euro, sub nicio formă nu ne uităm să dăm mai mult”, a adăugat Sporiș.

Referitor la numărul de cereri de amânare a plăți ratelor, stabilită prin OUG 37, reprezentanții băncii precizează că au înregistrat 27.000 de solicitări, dintre care procesate au fost 21.000.

Raiffeisen Bank România a anunțat un profit de 140 de milioane de lei pentru primele 3 luni ale acestui an, în scădere cu 38 de milioane de lei față de aceeași perioadă a anului trecut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri