ING Bank România a solicitat suplimentarea fondurilor alocate pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul programului IMM Invest, ca urmare a volumului ridicat de credite aprobate, care se apropia de maximumul plafonului inițial. În consecință, ING a obținut majorarea plafonului de garantare, ajungând la aproape 1,2 miliarde de lei.

ING Bank a primit 6.300 de cereri în cadrul programului, al doilea cel mai mare număr în piață. Aproximativ 90% dintre solicitările primite sunt pentru finanțarea capitalului de lucru și susținerea lichidităților pentru desfășurarea activității curente, în timp ce 10% dintre acestea sunt pentru noi investiții, conform unui comunicat de presă transmis de către bancă.

Aproape 2.600 de aplicații de credite se află, în prezent, în diverse etape de aprobare, iar suma totală a creditelor aprobate de bancă a ajuns la 500 milioane de lei.

„ING susține în continuare antreprenorii și mediul de afaceri românesc pentru a depăși această perioadă dificilă și pentru a face un pas înainte spre relansarea economiei. Ne bucură și ne onorează faptul că am reprezentat prima opțiune ca bancă parteneră pentru un număr atât de ridicat de aplicanți în cadrul programului IMM Invest. Prioritatea băncii a fost și este de a asigura clienților lichiditățile necesare traversării cu bine a perioadei curente, dar am continuat să ne susținem clienții și cu credite pentru investiții noi, în afara programului IMM Invest. Colegii noștri din toată țara sunt în legătură permanentă cu clienții pentru a le oferi consultanță relevantă, astfel încât aceștia să poată lua cele mai potrivite decizii, în acest context imprevizibil, pentru afacerea lor”, a declarat Bogdan Boteanu, Deputy CEO & Head of Business Banking, ING Bank România.


Programul IMM Invest a fost lansat pentru susținerea activității IMM-urilor și are rolul de a asigura companiilor lichiditățile necesare pentru desfășurarea activității sau pentru a susține efectuarea unor investiții. Recent, Guvernul a aprobat creșterea plafonului de garanții pentru programul IMM Invest de la 15 miliarde de lei la 20 de miliarde de lei, ca urmare a cererii ridicate din partea companiilor și a băncilor implicate în program.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri