Ce credite au acordat băncile din România de la startul pandemiei

Volumul creditelor noi acordate de bănci populaţiei şi companiilor în şase luni de la debutul pandemiei COVID-19 se ridică la 38,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 14% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii august 2020, potrivit platformei dreptullabanking.ro, o campanie a băncilor din România.

"În jumătate de an, în perioada martie-august 2020, băncile au acordat credite în pondere de o şeptime din soldul creditului neguvernamental, care totalizează 274,5 miliarde de lei la finele intervalului de referinţă. Soldul creditului neguvernamental reprezintă diferenţa dintre totalul creditelor acordate populaţiei şi companiilor şi rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, revigorarea creditării s-a înregistrat în lunile iulie şi august şi s-a bazat în special pe avansul împrumuturilor acordate companiilor, care ocupă o pondere de 57% din totalul creditelor noi acordate. Creditele în moneda naţională reprezintă 80% din totalul creditelor noi acordate de la debutul pandemiei.

În perioada martie-august 2020, populaţia a accesat credite noi în valoare de 16,6 miliarde de lei, ponderea în totalul creditelor noi accesate fiind de 43%. Repartiţia pe monede arată că populaţia a accesat preponderent credite în lei, în proporţie de 97%, conducând la eliminarea riscului valutar. Creditele în lei accesate de populaţie, în valoare de 16,18 miliarde de lei, reprezintă peste jumătate din totalul creditelor noi în lei acordate în perioada menţionată, de 30,6 miliarde de lei.

Totodată, în cele şase luni de restricţii, martie - august 2020, companiile au contractat credite în valoare de 21,87 miliarde de lei, ceea ce echivalează cu 57% din totalul creditelor noi acordate în sectorul neguvernamental. Companiile au accesat credite noi în lei, reprezentând aproape jumătate din creditele totale în lei, precum şi credite în euro şi dolari.

Pe de altă parte, creditele contractate de companii în valută au fost ca valoare jumătate din cele în lei, echivalentul a 7,4 miliarde de lei. În ceea ce priveşte creditele în euro, peste 93% dintre valoarea totală a fost contractată de persoanele juridice. Creditele noi în dolari au reprezentat aproximativ 3,24% din totalul creditelor noi accesate, fiind contractate de persoanele juridice.

"Încă de la debutul pandemiei, băncile din România au sprijinit clienţii şi au suspendat obligaţiile de plată lunare din contractele de credit pentru 22% din creditele acordate populaţiei şi 28% din portofoliul total de împrumuturi acordate companiilor. Cadrul reglementativ european a permis amânarea obligaţiilor la plată ale debitorilor afectaţi de pandemia COVID-19. Doar în această situaţie, creditele amânate la plată, atât prin intermediul moratoriului legislativ, cât şi non-legislativ, au beneficiat de un tratament prudenţial distinct şi favorabil.", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, sistemul bancar are capacitatea să susţină o creştere a creditării pe baze sustenabile. "Atât măsurile de fluidizare a acordării creditelor, cât şi garanţiile acordate de stat contribuie la impulsionarea creditării şi recuperarea decalajelor privind gradul de intermediere financiară în România în raport cu statele Uniunii Europene.", se mai spune în comunicat.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri