Banca Comercială Română(BCR) a implementat începând cu 19 octombrie un mod de funcționare la nivelul întregii rețele teritoriale prin care clienții vor au acces în sucursale exclusiv în baza unei programări telefonice. Reprezentanții băncii au prezentat rezultatele înregistrate în primele două zile de la lansarea conceptului în cadrul unei conferințe online.

Dana Demetrian, Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking BCR, precizează că în cele două zile de la lansarea conceptului pentru întreaga rețea de sucursale a băncii au înregistrat 33.000 de programări.

”Dacă în prima zi 50% din programări au fost făcute de către clienți de acasă, în cea de-a doua zi procentul a crescut la 70%”, explică Dana Demetrian.

În jur de 30-40% din programări sunt făcute de către clienții persoane fizice pentru tranzacții ce ar putea fi derulate și prin intermediul canalelor digitale, respectiv informații despre sold, extrase de cont sau alte tipuri de tranzacții. Alte 30-40% dintre programări sunt cele care au venit din partea persoanelor juridice, iar restul sunt reprezentante de către non-clienții BCR care folosesc rețeau de sucursale pentru diverse plăți sau colectare de numerar.

Retail jobs

Clienții care vin la sucursală fără programare sunt îndrumați de către un reprezentant al băncii să parcurgă acest proces.

Opțiunea de programare, introdusă în aplicația George

Marian Ignat, Head of Retail Distribution în cadrul BCR, a precizat că introducere unei opțiuni în George pentru a seta o programare în sucursală, fără a mai fi nevoie un apel din partea clienților, face parte din planurile băncii, însă nu este momentan o prioritate.

”Clienții care sună vor să vorbească cu un consultant. Rezultatele înregistrate arată că 50% dintre ei nu erau nevoiți să vină la bancă pentru tranzacțiile pe care doreau să le realizeze. Vom avea și programări prin George pentru unități, cred că la începutul anului viitor, dar acelea vor fi dublate de un telefon din parte consultantului”, explică Marian Ignat.

Citeste si:
BCR a lansat Google Pay și anunță aplicația George și pentru...
Aplicația George a BCR,...

Aceste măsuri au fost luate de către reprezentanții BCR atât cu scopul de a orienta clienții către serviciile digitale, dar și pentru a diminua riscul infectării cu noul coronavirus. Conform reprezentanților BCR, toți angajații poartă mască, iar la nivelul celor din sucursale nu a fost înregistrat niciun caz de COVID-19.

Sursa foto: BalkansCat/ Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri