Andrei Cionca, Impetum Group: Suntem într-o criză de încredere, nu una financiară. Măsurile dure arată că antreprenorii s-au trezit la realitate! [VIDEO]

Deși jumătate dintre managerii români spun că poziția financiară a companiei lor este una mai bună decât anul trecut, tot mai mulți au luat în trimestrul 3 măsuri drastice: tăierea bugetelor de marketing, amânara investițiilor în IT sau chiar reduceri de salarii și concedieri. Acest lucru înseamnă că trecem printr-o "criză de încredere" și nu una financiară cum a fost cea de acum 12 ani, a declarat Andrei Cionca, CEO și co-fondator al grupului Impetum, în cadrul unei emisiuni Wall-Street TV.

Potrivit specialistului Impetum, care a discutat în cadrul intervenției video despre ultimul studiu Confidex, poziția financiară a companiilor "nu este mai rea în T3 față de trimestrul 2", fiind chiar mai bună decât anul trecut. În continuare, 47% dintre manageri spun că poziția financiară a companiei lor, luând în considerare capitalul de lucru, este mult mai bună decât cea din perioada similară a anului 2019.

"Deci, aceste măsuri din punctul meu de vedere nu vin ca urmare a unor presiuni [financiare] în companii. Ele nu rămân fără bani și nu este o criză financiară. Este o criză de încredere", subliniază Cionca, precizând că mecanismul din spatele acestor măsuri, pe care le vedem mai puternice în T3 decât în T2, ține de modul în care managerii percep acum criza.

Urmăriți mai jos toată emisiunea cu Andrei Cionca pentru mai multe informații despre cum vede mediul de afaceri criza actuală.

Revenirea din criză va fi mai lungă, iar criza ia forma unui U obtuz

„Dacă la începutul pandemiei managerii români vedeau o criză în V, cu revenirea în 2 viteze, acum sunt de părere că prelungirea pandemiei va crește durata revenirii, iar forma crizei începe să fie tot mai vizibil spre un U. Managerii estimează că economia românescă își va reveni mai greu – în 31 de luni, cea europeană în 23 de luni. Aceștia sunt mai optimiști când vine vorba de sectorul de activitate din care fac parte afacerile lor, consideră că își vor reveni mai repede decât media pe economie, mai exact în 18 luni. Este foarte important să urmărim și să înțelegem modul în care indicatorii CONFIDEX vor varia pe măsură ce economia resimte cu adevărat impactul pandemiei. Cred că așa vom putea discerne cu adevărat care sunt viitoarele momente de cotitură în economie”, a declarat cu ocazia celui de-al doilea studiu Confidex Andrei Cionca.

Astfel, după șocul din trimestrul doi, managerii români sunt mai optimiști acum (studiul Confidex a fost realizat între 1 și 30 septembrie), dar iau măsuri mai dure, iar acest lucru este văzut de Andrei Cionca drept un exemplu de maturitate și realism.

"În momentul în care ești în criză este acel șoc psihologic, în care nu înțelegi foarte bine efectele, apare și o paralizie, un fenomen de apărare omenesc. Acum, eu spun că este o trezire la realitate, în care realizăm că criza va fi mai mult decât am crezut initial și optimismul initial nu se baza pe nimic. Aceste măsuri le văd ca o schimbare de strategie, în care managerii înțeleg cumva să conserve resursele, să lungească durata de viață a companiilor în timpul crizei", a explicat Cionca.

Acum este ca la un maraton, nu mai este sprint și se gândesc cum să reziste pentru 24 de luni, cât ține în medie o criză - Andrei Cionca, Impetum Group

Să aflăm ce fac managerii care văd o creștere a cifrei de afaceri!

Potrivit studiului Confidex, 68% dintre managerii companiilor chestionate se așteaptă la o scădere a cifrei de afaceri, 14% cred că afacerile vor stagna, în timp ce 18% pariază pe o creștere a afacerilor în pofida pandemiei.

“Trebuie să ne uităm foarte atent la acești 18% și să vedem concret dacă au avut noroc, dacă au fost în online, care acum a fost forțat de pandemie și a crescut vertiginos sau au reușit să își schimbe rapid modelul de business al companiei lor, astfel încât să o repună în piață adaptându-se foarte bine noilor modele de consum ale oamenilor”, atrage atenția Andrei Cionca.

Setari Cookie-uri