Valentin Tătaru este numit economist-șef pentru ING Bank România, rol pe care îl va prelua din luna ianuarie. Valentin s-a alăturat ING România în 2007.

Timp de 10 ani a lucrat în cadrul departamentului de trezorerie unde a gestionat lichiditățile băncii și tranzacționarea pe piața monetară interbancară. Din 2018 a fost numit economist în cadrul băncii, în departamentul de cercetare economică şi a acoperit analiza macroeconomică a mai multor țări (România, Bulgaria, Serbia, Croația), cu rezultate notabile în privința calității prognozelor.

Foto: Valentin Tătaru

Clasamentele regionale au plasat în top 3 prognozele sale pe diverși indicatori din aceste țări, între analiștii care acoperă regiunea. De asemenea, calitatea analizei macroeconomice efectuate a făcut ca opiniile sale să fie citate în numeroase canale de media la nivel internațional în această perioadă.

Din poziția de economist-șef, Valentin își va continua activitatea de cercetare macroeconomică cu accent pe economia României, dar și a celorlalte țări din regiune deja acoperite.
„Am toată încrederea că Valentin Tătaru va continua și dezvolta o tradiție deja solidă a departamentului de analiză macroeconomică din ING de a reprezenta un etalon de credibilitate și profesionalism pe piața locală și în regiune” - Florin Ilie, deputy CEO şi Head of Wholesale Banking Romania.

Valentin a absolvit facultatea de Economie Generală din cadrul ASE București, precum și masterul de Studii Economice Europene al aceleiași facultăți. În timpul activității profesionale, a obținut diploma de Certified Treasury Professional de la AFP (Association for Financial Professionals) și ACI Diploma de la Financial Markets Association.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri