CEC Bank a raportat un profit net de aproape 82 de milioane de lei, în primele trei luni ale anului, în timp ce activele băncii au crescut cu 16% în aceeaşi perioadă, faţă de intervalul similar din 2020, arată datele instituţiei bancare.

În primele trei luni ale anului în curs, activul net bilanţier a crescut cu 16% faţă de perioada similară din 2020, până la 42,4 miliarde de lei, după ce, la nivelul anului 2020, banca a raportat o creştere de 25,5% a activelor, până la 41,25 miliarde de lei, scrie Agerpres.

Portofoliul de credite (sume reprezentând principalul, la valoare brută) a înregistrat o creştere 13,2% faţă de sfârşitul lunii martie 2020, până la 23,6 miliarde de lei, cele mai bune performanţe fiind înregistrate pe segmentul creditelor ipotecare (+36,2%) şi pe cel al finanţării companiilor (+13,2%), inclusiv graţie programului IMM Invest.

Totodată, portofoliul de titluri de stat se ridica, la sfârşitul trimestrului analizat, la 14,8 miliarde de lei.

De asemenea, depozitele şi sursele atrase de la clienţi însumau 35,7 miliarde de lei, la trei luni, în creştere cu 23,3% faţă de perioada similară din 2020, în timp ce profitul net s-a ridicat la valoarea de 81,7 milioane de lei.

În acelaşi timp, veniturile nete din comisioane au crescut cu 8,7%, până la 70,1 milioane de lei, alimentate de creşterea rulajelor aferente operaţiunilor curente ale clienţilor. În plus, veniturile nete din dobânzi au ajuns la 277,4 milioane de lei, "în condiţiile în care creşterea activului a fost compensată de reducerea dobânzilor din piaţă (ROBOR la 3 luni a scăzut de la o medie de 3,03% în primul trimestru din 2020, la 1,64% în primul trimestru din 2021)".

CEC Bank a înregistrat şi o majorare a provizioanelor aferente creditelor în valoare de circa 100 de milioane de lei.

Conform rezultatelor şi situaţiilor financiare auditate pe anul 2020, CEC Bank a reuşit să-şi majoreze cota de piaţă cu 0,73 puncte procentuale faţă de 2019.

Banca a acordat credite noi în valoare de aproximativ 7 miliarde de lei, din care 1,8 miliarde de lei - credite pentru persoane fizice şi 4,6 miliarde de lei - credite acordate companiilor şi autorităţilor publice. Pe segmentul persoanelor fizice, creditele pentru locuinţe au înregistrat o creştere de peste 32%, fiind acordate peste 7.000 de împrumuturi pentru locuinţe în 2020, dintre care circa 3.000 prin Programul "Noua Casă".

Datele CEC Bank arată că, pe segmentul companiilor, agricultura şi industria au fost domeniile către care s-au orientat cele mai multe credite noi, ambele domenii atrăgând, fiecare, finanţări noi de peste un miliard de lei.

La nivelul anului 2020, depozitele şi sumele atrase de la clienţi au crescut la 34,6 miliarde lei (+24,3%), iar cel mai mare salt s-a înregistrat pe segmentul conturilor curente (43%).

Tot anul trecut, CEC Bank a obţinut un profit net de 337,7 milioane de lei, în timp ce veniturile nete din comisioane au crescut cu circa 6%, iar veniturile nete din dobânzi au fost de 1,1 miliarde de lei.

La sfârşitul anului 2020, rata fondurilor proprii totale se ridica la 28,2%, (faţă de 23,1%, în 2019). Rata creditelor neperformante a avut un trend uşor ascendent, urcând de la 5,04% la 5,52%, în condiţiile în care pe segmentul persoanelor fizice, acest indicator s-a menţinut la un nivel foarte scăzut: 2,17%.

CEC Bank a fost fondată în anul 1864, fiind în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste o mie de sucursale şi unităţi teritoriale, şi active de 41,25 miliarde lei, la sfârşitul anului 2020.

Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri