Banca Transilvania oferă împrumuturi în scopuri educaționale prin Skills & Education, program de creditare cu garanţie externă din partea Fondului European de Investiţii (FEI), destinat afacerilor din domeniul învățământului. Pot lua finanţare grădiniţe, şcoli, universităţi şi companiile care investesc în training-urile angajaţilor.

BT oferă finanţare grădiniţelor, şcolilor, universităţilor şi companiilor care investesc în training-urile angajaţilor, prin programul Skills & Education.
80% din credit este garantat de Fondului European de Investiţii.
Skills & Education este singurul program de creditare cu garanţie externă din partea Fondului European de Investiţii, destinat companiilor/instituţiilor cu activiate în educaţie.

Împrumuturile sunt de până la 2 milioane de euro sau de 9,7 milioane lei/client, pe o perioadă între 1 şi 8 ani. 80% din credit este garantat de Fondului European de Investiţii. Instituţia sau compania care aplică pentru finanţare trebuie să fie înregistrată şi să aibă activitate în România. De asemenea, este necesar să aibă o echipă de până la 500 de angajaţi şi să nu aibă datorii bugetare.

Retail jobs

„Avem nevoie de tehnologie, resurse şi de formarea oamenilor pentru a depăşi provocările din domeniul educaţiei. Prin susţinerea investiţiilor în noi abilităţi ale angajaţilor din companii şi instituţii, acest program este o nouă oportunitate pentru Banca Transilvania de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a educaţiei şi societăţii”, declară Leonard Cornoiu, Director Programe Europene, Banca Transilvania.

Primul pas făcut de Grupul Financiar Banca Transilvania în această direcţie, în acest an, a fost în februarie, odată cu lansarea, prin BT Mic, a Creditului pentru educaţie. Acesta este destinat susţinerii şcolilor şi grădiniţelor private care au nevoie de finanţare, însemnând acces, în doar câteva zile, la sume de până la 200.000 de lei, cu garanţie tot din partea Fondului European de Investiţii.

Citeste si:
Ce soluții de finanțare poți alege ca tânăr antreprenor
Ce soluții de finanțare poți...
Sursa foto: Pixabay
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri