CEC Bank a încheiat 2022 cu un profit net estimat, neauditat, de 446,8 milioane de lei, în creștere cu 22% față de 2021. Acesta este al patrulea an consecutiv în care CEC Bank raportează profituri solide, în creștere și își consolidează poziția pe piață.

Profitul net al CEC Bank s-a ridicat, în 2022, la 446,8 de milioane de lei (estimat, în curs de auditare), în creștere cu 22% față de 2021. Veniturile nete din dobânzi au însumat 1,54 miliarde de lei, cu 43% mai mari față de 2021. Creșterea veniturilor din dobânzi a avut loc în contextul creșterii inflației și a dobânzilor interbancare, evoluții care s-au reflectat atât în dobânzile percepute la credite, cât și în bonificațiile oferite pentru depozite. CEC Bank a avut o abordare responsabilă față de deponenți și a operat opt majorări ale dobânzilor oferite la depozite pe parcursul anului 2022. Cheltuielile cu dobânzile aferente depozitelor atrase de la clienți au crescut cu 87%, în contextul majorării cu circa 25% a volumului depozitelor atrase de la clientelă, până la 52,4 miliarde de lei.

Veniturile nete din comisioane au însumat 313,9 milioane de lei, în creștere cu 5,5%, cele mai mari majorări fiind înregistrate pe segmentele de operațiuni bancare realizate prin canalele digitale.

Portofoliul total de credite acordate clientelei nebancare (sold bilanțier) a crescut cu 14% anul trecut (peste media pieței, de 12,1%), până la 29,3 miliarde de lei.

Depozitele atrase de la clienți au crescut într-un ritm solid (circa 25%), până la 52,4 miliarde de lei, segmentul populației având cea mai mare pondere (59%) în totalul surselor atrase.

În 2022, CEC Bank s-a implicat activ în susținerea economiei prin:
• Peste 5 250 de împrumuturi ipotecare noi, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei;
• Peste 1 000 de credite pentru investiții, în valoare de aproximativ 3,9 miliarde de lei. Ne-am extins portofoliul de clienți și am finanțat afaceri românești de succes precum Soceram, Rodbun, Aaylex, RAAL sau grupul Agricola;

”CEC Bank a continuat și în 2022 programul de transformare și modernizare și a investit în digitalizarea produselor și serviciilor bancare. În același timp, am jucat un rol activ la creșterea gradului de incluziune financiară din România, oferind consiliere și acces la servicii bancare prin intermediul rețelei teritoriale CEC Bank, cu peste 1 000 de unități bancare - cea mai extinsă din România. În 2022, am reușit să atragem peste 165 000 de noi clienți, am crescut numărul de utilizatori ai canalelor digitale cu 54% și am asistat la majorarea cu aproape 75% a volumului de operațiuni prin canalele digitale, care au depășit pentru prima oară pragul de 100 de miliarde de lei. CEC Bank a continuat să fie un finanțator activ al economiei, cu finanțări de peste 12,5 miliarde de lei acordate companiilor și persoanelor fizice”, a declarat Bogdan Neacșu, Președinte CEC Bank.

Portofoliul de credite se menține sănătos, iar rata creditelor neperformante a înregistrat un nivel de 4,43%, în scădere față de nivelul de 5,28% înregistrat la sfârșitul anului 2021. Banca a menținut o abordare prudentă și a înregistrat, în cursul anului 2022, cheltuieli nete cu deprecierea creditelor și avansurilor acordate clientelei, provizioane pentru angajamente de creditare și garanții financiare date în cursul anului în valoare de 305,4 milioane de lei.
În baza situațiilor financiare provizorii, rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de circa 22,82%, la sfârșitul lui 2022 semnificativ peste nivelul cerinței globale de capital (OCR) aplicabilă băncii.
La sfârșitului lui 2022, rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) a fost de 11,50%, în creștere față de 8,79% în 2021.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri