Românii cu credite legate la IRCC, care au apelat la un credit de 500.000 lei pe 30 de ani, trebuie să scoată din buzunar cu peste 700 de lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Începând din luna octombrie, IRCC va suferi o majorare infimă, de 0,02%, față de trimestrul trecut. Dinamica din acest an a fost, totuși, una slabă: față de trimestru trecut, românii vor plăti cu 7 lei mai mult (când ne referim la creditul mai sus menționat).

IRCC se va majora, începând cu luna octombrie, cu 0,02% față de trimestrul trecut (5,94%), ajungând la nivelul de 5,96%, conform mediei aritmetice a indicelui la zi, aferent trimestrului 2 al acestui an. Această creștere a indicelui îl aduce tot mai aproape de valoarea ROBOR la 3 luni, (în prezent de 6,4%), în funcție de care se calcula valoarea creditelor înainte de 2019.

IRCC sau Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor a fost gândit de către Guvernul României ca o soluție pentru ROBOR-ul ce tot creștea de la o lună la alta spre finele anului 2018. Începând cu luna mai a anului 2019, IRCC este utilizat drept indice de referință pentru calcularea creditelor de consum.

Calcul: Cât plătesc românii pentru un credit după majorarea IRCC, dar și cât plăteau acum un an

Pentru a vedea cum au evoluat ratele la credite, am luat ca exemplu un apartament cu o valoare de 120.000 euro pentru care s-a apelat la un credit ipotecar de 500.000 lei (100.000 euro). Creditul s-a luat în moneda națională și s-a extins pe o perioadă de 30 de ani, fiind folosită o dobândă variabilă. Creditele cu dobândă variabilă sunt formate dintr-o marjă fixă* și indicele care intră în componența creditelor.

Valoare credit octombrie - decembrie 2022 iunie - septembrie 2023 octombrie - decembrie 2023
500.000 lei 3.127 lei (dobândă 6,4%) 3.823 lei ( dobândă 8,44%) 3.830 lei (8,46%)

*Calculul a fost realizat prin intermediul comparatorului Finzoom.ro. Pentru acest exemplu am luat o marjă fixă medie și am folosit ca metodă de rambursare plata prin rate egale.

Rata la creditul luat ca exemplu a crescut, într-un singur an, cu peste 700 de lei. Vinovatul principal pentru această creșterea este majorarea indicelui IRCC. În cazul ratei din octombrie 2022, dobânda la credit (6,4%) era suma marjei fixe (2,34%) și a IRCC-ului valabil atunci (4,06%), ajungând la suma de 3.127 lei.

Începând din luna octombrie, valoarea IRCC-ului luat în calculul creditelor este de 5,96%, aferent trimestrului 2 al anului 2023. Este important de menționat că trendul băncilor a fost să majoreze și marja fixă a ratelor. Astfel, dobânda actuală pentru creditul menționat este de 8,46%, suma marjei fixe (2,5%) și a IRCC-ului (5,96%), ajungând la o rată lunară de 3.830 lei.

Noile taxe pentru bănci ar putea să crească costul creditelor

Una dintre cele mai importante modificări fiscale este aceea de impozitare cu 2% pe cifra de afaceri a băncilor. Inițial, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, spunea că va impozita băncile cu doar 1%, ca în cazul marilor companii, dar au ales să dubleze această cifră pentru instituțiile financiare. Acesta spune că acest impozit este unul temporar și că va aduce o sumă frumușică la buget: „impozitul aplicat băncilor pe cifra de afaceri de 2% pentru o perioadă de 2 ani (2024-2025) şi apoi o revenire la 1%, din 2026, va aduce 350 milioane lei în plus la buget”.

Cu toate că această sumă aduce un soi de optimism în problema deficitului bugetar, economiștii sunt de părere că acest impozit va fi cărat pe umeri de clienții băncilor. Conform economistului Adrian Codirlașu, vicepreședintele CFA România, este posibil ca anumite servicii financiare să se scumpească după intrarea în vigoare a modificărilor fiscale.

„Aplicarea acestui impozit va duce la o creștere a costurilor de operare pentru bănci, mai exact, pentru fiecare dobândă pe care o încasează banca, acest procent se va duce la stat. Este posibil ca anumite servicii financiare să aibă un preț ceva mai mare. Practic, mesajul este: când cineva are succes, vine statul să îi ia banii”, explică Adrian Codirlașu, vicepreședintele CFA România.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri