Crește IRCC: Indicele ajunge la cea mai ridicată valoare din istorie

Sursǎ foto: Pixabay

Crește IRCC: Indicele ajunge la cea mai ridicată valoare din istorie

Cuprins Articol:

Începând din 1 octombrie, indicele de referință al creditelor de consum va fi de 5,99%, cea mai mare valoare înregistrată de la implementarea acestuia. Indicele va intra în componența creditelor cu dobândă variabilă în lei, păstrându-și această valoare până la finalul anului. În momentul de față, băncile au înaintat oferte cu dobândă fixă pentru creditele ipotecare, având valori mai mici decât cele cu dobânzi variabile.

IRCC a crescut la valoarea de 5,99%, conform datelor BNR, cea mai mare valoare de când Guvernul a hotărât să introducă noul indicator. Începând cu luna mai a anului 2019, IRCC este utilizat drept indice de referință pentru calcularea creditelor de consum, fiind conceput ca un instrument pentru protecția consumatorului. Indicele ROBOR rămâne utilizat de persoanele juridice.

Cum se calculează IRCC

IRCC reprezintă media aritmetică a ratelor dobânzilor zilnice ale tranzacțiilor de pe piața monetară interbancară determinate pentru trimestrul anterior.

În stabilirea ROBOR și IRCC diferă perioada de fixing dar și metodologia de calcul. În timp ce ROBOR este stabilit zilnic la fixing, folosind ultimele rate cotate de fiecare bancă într-un interval, indicele IRCC zilnic se calculează pe baza tranzacţiilor efective, respectiv media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor interbancare, iar apoi se calculează IRCC trimestrial.

Ratele ROBOR sunt calculate în mod independent de către Thomson Reuters, entitatea împuternicită de către BNR.

Top credite cu dobândă fixă - unde plătești cel mai puțin în 30 de ani

Noua valoare a IRCC va intra în componența creditelor cu dobândă variabilă în lei în perioada octombrie - decembrie 2024. În contextul creșterilor din ultimii ani, băncile din România au înaintat oferte de credite cu dobândă fixă, multe dintre acestea având valori mai mici decât toată valoarea IRCC. Specialiștii în creditare recomandă creditele ipotecare formate dintr-o dobândă fixă în primii 3-4 ani, urmat de o dobândă variabilă, astfel, în această perioadă IRCC-ul va avea timp să scadă.

Creditele ipotecare sunt unele dintre cele mai lungi relații pe care le au românii cu băncile, majoritatea fiind împrumuturi pe 25-30 de ani. În cadrul calcului de mai jos, am vrut să vedem unde plătești cel mai puțin (procentual) pe toată perioada de creditare față de suma împrumutată. Acest calcul s-a realizat pe baza ofertelor de calcul prezentate de băncile din România, iar acesta nu reprezintă o comparație între credite (fiind diferite atât suma împrumutată inițial, cât și perioada de maturitate a creditului).

La încheierea perioadei de maturitate a unui credit ipotecar, ajungi să plătești de cel puțin două ori mai mult față de suma împrumutată inițial, adică, o creștere de 200%. În tabelul de mai jos am calculat diferența dintre suma împrumutată inițial și cea total restituită la finalul creditului.

Poziția băncilor din tabel este aleasă în funcție de diferența între împrumutul inițial și cel final.

Nr. crt. Banca Tipul de credit Dobânda fixă Dobânda variabilă Valoare credit inițial C1* Total de plată CF* Diferența între C1 și CF
1. Unicredit Bank Credit Ipotecar Verde fixă 3 ani: 5,29% IRCC + 2,30% 300.000 de lei 601.743 de lei 200%
2. Banca Transilvania Creditul imobiliar fixă 3 ani: 5,49% IRCC + 1,90% 290.000 de lei 614.870 de lei 212%
3. Raiffeisen Bank Casa ta verde fixă 3 ani: 4,9% IRCC + 2.30% 188.500 de lei 422.922 de lei 224%
4. CEC Creditul ipotecar fixă 5 ani: 5,55% IRCC + 2,30% 250.000 de lei 565.610 de lei 226%
5. Intesa Sanpaolo Bank Credit ipotecar verde fixă 3 ani: 5,49% IRCC + 2,25% 350.000 de lei 798.132 de lei 228%
6. BCR Creditul Casa Mea fixă 3 ani: 5,59% IRCC + 2,90% 350.000 de lei 840.445 de lei 240%
7. ING Bank Credit ipotecar fixă 5 ani: 5,59% IRCC + 2,09% 450.000 de lei 1.168.191 de lei 259%
8. BRD

Creditul Habitat Verde

fixă 3 ani: 5,15% IRCC + 2,19% 264.000 de lei 692.312 de lei 262%
9 Garanti BBVA Casa Eco fixă 3 ani: 5,67%
10. First Bank Credit de investiții imobiliare fixă 3 ani: 5,99%

Sursă date: băncile

Diferența între C1 (suma împrumutată inițial) și CF (suma totală de plată la finalul creditului) arată cu cât plătești mai mult față de valoarea creditului inițial. Acest calcul a fost realizat în funcție de exemplul de calcul al băncii și poate să difere în funcție de valoarea IRCC care se va înregistra anii următori.

Au fost luate în calcul cele mai bune credite oferite de instituțiile financiare, cu condiția să îți încasezi salariul la banca respectivă. Majoritatea ofertelor fac parte din campanii promoționale disponibele până la finalul anului în curs.

Românii care vor să treacă de la o dobândă fixă la una variabilă pot apela la refinanțare

Refinanțarea creditului ipotecar este soluția viabilă pentru românii care întâmpină probleme în achitarea unui credit, își doresc să consolideze mai multe credite în unul singur sau vor să refinanțeze de la o dobândă fixă la una variabilă.

Refinanțarea creditului ipotecar este procesul prin care, o persoană cu un contract de creditare schimbă tipul de contract cu o variantă mai convenabilă. Procesul de refinanțare presupune să iei un nou credit, cu o dobândă mai bună, cu care să îți plătești creditul existent.

Acesta este modul în care o persoană poate să plătească mai repede un credit, poate să obțină o dobândă mai bună sau poate să prelungească perioada de maturitate a creditului, scăzând în acest mod rata lunară. Mai mult de atât, prin refinanțare poți să transformi toate creditele pe care le ai în unul singur, ca să nu trebuiască să plătești în mai multe locuri sau poți schimba un credit în euro în unul în lei, protejându-te de riscul valutar.

Personalizate pentru tine