România are o nouă bancă de stat: Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) este deținută integral de statul român prin Ministerul Finanțelor. Astfel, după CEC Bank și Exim Banca Românească, România are o nouă instituție financiară, dar această nouă apariție NU va funcționa precum o bancă comercială. Ce va face mai exact noua bancă a statului? Dan Sandu, directorul general BID, punctează faptul că noua instituție nu va concura cu CEC Bank sau Exim Banca Românească, dar va prelua unele atribuții a celei din urmă.
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a apărut în noiembrie 2023, aflată în subordinea Ministerului de Finanțe, fiind o instituție controlată de stat care are ca scop gestionarea fondurilor europene și finanțarea (indirectă) a sectoarelor care nu sunt încă acoperite de băncile comerciale.
„Banca de Investiții și Dezvoltare a fost creată pentru a echilibra disfuncționalitățile pieței bancare și pentru a facilita accesul la finanțare. Va rog să vă concentrați pe ceea ce facem nu pe ceea ce nu facem: pentru că am văzut articole că am fi concurenți pentru CEC Bank și Exim. Nu sunt concurenți pentru nimeni; suntem parteneri cu tot sistemul bancar și suntem complementari cu toate instituțiile de credit din România. Nu avem voie să fim concurenți. Cum vom facilita accesul la finanțare: e tehnică bancară prin produsele noastre care înglobează garanția statului. Prin această garanție eliberăm necesarul de capital pe care băncile trebuie să îl atașeze activelor pe care le pun în piață” a declarat Dan Sandu la evenimentul de lansare a băncii.
Noua bancă a statului „nu e în concurență cu nimeni”
Ar putea această nouă bancă a statului să intre în concurență cu băncile tradiționale din România? Fostul șef al Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat anul trecut că noua instituție a statului va lucra ca un partener al acestora pentru a reuși să acopere volumul finanțărilor publice, cum sunt cele din infrastructură.
„Avem o componentă de finanțare însemnată pentru proiectele de infrastructură, dorim să putem susține volumul de investiții publice”, a declarat Marcel Boloș, fostul ministrul al Finanțelor, la conferința Future Banking Summit 2024.
Ce va face practic Banca de Investiții și Dezvoltare?
Conform strategiei de investiții și creditare a BID, valabilă până la finalul PNRR, Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) își propune să sprijine economia românească prin finanțarea IMM-urilor, a proiectelor de infrastructură și prin facilitarea accesului la fonduri europene. BID va colabora cu bănci, instituții financiare și autorități publice pentru a oferi soluții de finanțare indirectă și directă, evitând concurența cu băncile comerciale.
Între 2025 și 2026, Banca va oferi mai multe produse financiare, cum ar fi garanții pentru IMM-uri și garanții individuale pentru autoritățile publice. De asemenea, vor fi credite pentru proiecte de infrastructură și eficiență energetică, precum și consultanță pentru IMM-uri și autorități locale. Din 2027, produsele se vor extinde și vor include sectoare precum educația și sănătatea, iar Banca va introduce instrumente de finanțare pentru proiecte mari de infrastructură, inclusiv parteneriate public-private. Aceste produse sunt destinate să sprijine dezvoltarea unor proiecte sustenabile și să ajute la atragerea de fonduri pentru diverse domenii.
Noua bancă a statului va prelua atribuțiile de la Exim Banca Românească
Banca de Investiții și Dezvoltare va prelua de la Exim Banca Românească activitățile desfășurate în numele statului, conform unei ordonanțe recente. Scopul este de a centraliza și eficientiza finanțarea proiectelor strategice, transformând BID în principalul instrument al statului pentru susținerea investițiilor. Totodată, banca va continua să reprezinte România în fonduri internaționale și să atragă bani pentru proiecte de infrastructură, energie și dezvoltare regională.
Această decizie vine la doi ani după ce Banca de Export Import a României – EximBank SA a devenit bancă comercială, preluând Banca Românească, aceasta fiind redenumită Exim Banca Romaneasca.
Exim Banca Românească, o bancă deținută de statul român, a intrat anii trecuți în clasamentul TOP 10 bancar românesc. Exim Banca Românească a urcat în clasamentul bancar după achiziția Băncii Românești, fiind clasată pe poziția 8 ca active.
Ce va face BID cu fondurile europene?
Prin activitatea de administrator de fonduri europene, Banca va administra instrumente financiare, precum:
• Împrumuturi - structuri de împărțire a riscurilor pentru portofolii de credite, care vorsprijini beneficiarii prin reducerea costurilor de finanțare, scăderea cerințelor de garanții și mobilizarea resurselor adiționale de la instituții financiare partenere;
• Garanții de portofoliu;
• Equity: Fonduri de capital investițional, prin care se vor atrage și resurse private și care vor sprijini companiile inovatoare sau cele fără acces la finanțare bancară, contribuind, printre altele, la dezvoltarea competențelor de management și extinderea accesului pe
piețe noi;
• Grant-uri: în măsura în care sunt combinate într-o operațiune unică cu împrumuturi,
garanții de portofoliu sau instrumente de capital.
De asemenea, Banca va acorda finanțări complementare care să acopere deficitele de finanțare din piață identificate în analizele ex-ante, sub forma de credite sau garanții (ex: linii de credit pentru eficiență energetică, finanțări, pre- finanțări - și cofinanțare pentru
proiecte europene, credite pentru reabilitare infrastructură, etc), prin intermediul produselor de creditare descrise la activitățile în nume propriu.