UniCredit Bank și Alpha Bank România anunță că deținătorii de carduri pot utiliza bancomatele ambelor bănci, în aceleași condiții de cost. Italienii de la UniCredit au anunțat finalizarea fuziunii băncilor încă de anul trecut, iar instituțiile au transmis că absorbția efectivă este planificată pentru a doua jumătate a anului 2025.
Începând cu luna aprilie 2025, clienții Alpha Bank România își pot folosi cardurile pentru ridicarea/depunerea de numerar, verificarea soldului sau alte operațiuni la bancomatele UniCredit Bank*, în aceleași condiții de cost, aplicabile pentru utilizarea bancomatelor Alpha Bank. Totodată, clienții UniCredit** au acces la rețeaua de bancomate Alpha Bank România, în aceleași condiții de cost pe care le au la bancomatele UniCredit Bank.
Ce se întâmplă cu clienții celor două bănci?
Cele două bănci sunt, din noiembrie 2024, parte a aceluiași grup bancar și se află într-un proces de fuziune care urmează să fie încheiat în a doua parte a acestui an.
“Echipele celor două bănci lucrează intens împreună pentru a face tranziția clienților Alpha Bank România cât mai simplă, pe măsură ce procesul de fuziune progresează. Ne bucurăm că deținătorii de carduri Alpha Bank și UniCredit pot utiliza acum o rețea extinsă de bancomate. Este încă un pas făcut spre destinația noastră, aceea de a deveni o bancă mai puternică.” a declarat Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank.
Clienții celor două bănci – persoane fizice și companii – au acces la o rețea de aproape 900 de bancomate în toată țara pentru efectuarea operațiunilor bancare.
Ce produse comune au clienții celor două bănci?
Procesul de fuziune a celor două bănci se află în desfășurare și reprezintă integrarea a două bănci complementare, ambele cu relații și expertiză de lungă durată. Experiența reunită UniCredit Bank și Alpha Bank România, atât în segmentul corporativ, cât și în cel de retail va întări poziția UniCredit pe piața bancară din România.
De la începutul acestui an, produsele de creditare UniCredit Consumer Financing, IFN-ul băncii care oferă produse credite persoanelor fizice, pot fi obținute și în unitățile Alpha Bank România, din toată țara.
Produsele pe care le vor putea accesa românii din sucursalele Alpha Bank sunt: Creditul de Realizări Personale și Cardurile de Credit (UniCreditCard Principal și UniCreditCard Premium.
La finalul anului trecut s-a finalizat una dintre cele mai importante achiziții bancare ale anului: Unicredit Bank a finalizat achiziția unui pachet majoritar de acțiuni ale Alpha Bank. Achiziția marchează demararea procesului de integrare treptată a Alpha Bank România în Grupul UniCredit, astfel, ca în cazul Banca Transilvania și OTP Bank, toate agențiile Alpha Bank vor fi absorbite de UniCredit.