Cursul de schimb s-a mentinut pe finalul zilei la 4,2350 lei/euro, dupa o sedinta apatica, in care leul a fluctuat intr-un interval foarte restrans, pe fondul lipsei tranzactiilor din piata.
Leul a inregistrat fluctuatii slabe in prima parte a sedintei si, dupa o usoara apreciere in primele tranzactii, de la 4,2375 la 4,2340 unitati/euro, s-a stabilizat dupa pranz in apropiere de 4,2350 unitati/euro. La 17:00, bancile cumparau un euro cu 4,2322 lei si il vindeau cu 4,2397 lei.

"Cursul de schimb nu s-a miscat nici pe finalul zilei, moneda nationala fluctuand intr-un interval destul de restrans", a spus un dealer bancar, citat de NewsIn.

In regiune, zlotul s-a intarit initial de la 4,2813 pana la 4,2530 unitati/euro, dupa care a pierdut teren la 4,2650 unitati/euro, in timp ce forintul s-a apreciat in prima parte a zilei de la 272,8 la 271 unitati/euro, pentru ca apoi cursul sa urce la 272,5 unitati/euro.

Cursul de referinta al bancii centrale a coborat usor, cu 0,05% pana la 4,2356 lei/euro, de la nivelul de marti, de 4,2378 lei/euro. Fata de dolarul american, cursul de referinta a urcat cu 0,15%, la 2,9843 lei/dolar.

Pe pietele internationale, moneda americana a fluctuat in cea mai mare parte a sedintei in jurul nivelului de 1,42 unitati/euro, iar pe finalul zilei cursul a coborat la 1,4160 dolari/euro. La 17:00, ora Romaniei, euro era cotat la 1,4182 dolari.

In piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au urcat la aproximativ 10% pe an, deasupra dobanzii de politica monetara, de 9%.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,60% pe an, in urcare fata de cel din sedinta anterioara, de 8,41% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 10,10% pe an, de la nivelul de marti, de 8,91% pe an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri