“Cei de la Apple vin si ne auditeaza, nu suntem deloc de capul nostru. Tot magazinul se incadreaza in standardele impuse de corporatie – mobilerul si podeaua, de exemplu, sunt importate de la ei. De asemenea, trebuie sa respectam lucruri precum un contor deasupra intrarii care sa monitorizeze numarul de persoane care intra, informatiile fiind transmise direct in SUA, sau sa montam pe usile transparente buline FIX la inaltimea de 1,25 m, astfel incat clientii sa nu dea cu capul in geamuri”, spune Dora Anca Popeneciu, general manager al iStyle.
Noul magazin va atrage circa 3.200 de vizitatori saptamanal, din cei 12.000 care merg pe coridoarele apropiate in Mall. Circa 10% din vizitatori cumpara cel putin un produs din magazin, conform reprezentantilor iStyle.
Compania pe care o conduce a inregistrat in 2011 venituri de circa 6,2 mil. euro, din cele patru magazine existente (trei in Bucuresti si unul in Cluj-Napoca). Veniturile au evoluat cu 27% fata de 2010, conform oficialilor companiei. “Suntem pe val, deci trebuie sa mai deschidem cel putin un magazin, anul acesta. Cel mai probabil o sa fie tot in Bucuresti, dar si Clujul a mers excelent anul trecut si imi pare foarte bine ca nu am luat decizia de a inchide magazinul de acolo in 2009, cand nu a fost o perioada prea buna”, mai spune Popeneciu.
Compania a generat “un profit mic” in 2011
Cel mai bine vandut computer de catre iStyle este MacBook-ul de 13 inci. Cel mai bine vandut produs, per total, este iPhone, urmat de iPad. “In prima zi de la lansarea noului iPad pe piata locala am vandut 160 de unitati”, spune Popeneciu.
In ceea ce priveste obiceiurile consumatorilor Apple, managerul companiei spune ca in timpul saptamanii cei mai multi clienti cumpara computere si gadget-uri mai scumpe in timp ce in weekend se axeaza mai mult pe produse mai ieftine, accesorii.
Cum vi se pare noul magazin? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: