iSTYLE va inaugura în weekend noul spațiu de desfacere din AFI Cotroceni, care va veni cu o suprafață mai mare de expunere, o ofertă de mai largă de produse și un personal și mai bine pregătit pentru a întruni noile standarde impuse de compania condusă de Tim Cook pentru a primi statutul Apple Premium Partner.

Noul magazin, care se află relativ aproape de intrarea Far, dinspre Bulevardul Timișoara, ocupă o suprafață mai mare decât cea pe care o ocupa înainte, iar investițiile s-au ridicat la 1 milion de euro, potrivit lui Dragoş Vrînceanu, retail manager iSTYLE România.

„Ca să primim acest statut, de Apple Premium Partner, magazinele trebuie să aibă o suprafață mult mai mare, sunt alte cerințe de pregătire a personalului, dar și ca magazinele respective să ajungă la anumit nivel al încasărilor”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, Dragoș Vrînceanu.

(Valeriu Ion - General Manager iSTYLE România, Bulgaria și Țările Adriatice - Sursa foto: Wall-Street.ro)

Întrebat care este acel nivel, acesta a spus că datele sunt confidențiale, dar că diferă în funcție de mai mulți parametri, unul dintre acestea fiind și dimensiunile orașelor în care parteneri Apple au magazine.

Totuși, Valeriu Ion, general manager iSTYLE România, Bulgaria și Țările Adriatice a declarat că anul 2022 a fost generos pentru compania pe care o reprezintă, veniturile înregistrând o creștere semnificativă față de 2021.

(Dragoș Vrînceanu retail manager iSTYLE România - Sursa foto: Wall-Street.ro)

„Anul 2022 a fost unul de excepție pentru noi în ceea ce privește vânzările. Am ajuns la venituri de 111 milioane de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 39% față de anul anterior” a spus Valeriu Ion.

2,5 milioane de euro investiție în trei magazine

Potrivit reprezentanților iSTYLE, compania va mai transforma încă un magazin din rețea în magazine Apple Premium Partner și vă mai inaugura unul în provincie, în condițiile în care anticipează o nouă creștere, de măcar două cifre.

(Sursa foto: Wall-Street.ro)

„Avem o strategie de extindere națională de mai bine de 8 ani, avem și o strategie de extindere online și vom continua deschiderile de magazine și redeschiderile pe magazinele Apple Premium Partner cum este acesta. După aceasta (cel din AFI Cotroceni), urmează magazinul din Băneasa Shopping City, în luna iunie”, a mai spus Valeriu Ion.

Dragoș Vrînceanu a completat spunând acestea nu vor fi singurele inaugurări. Totodată, umează deschiderea unui nou magazin în Craiova. Potrivit lui, investiția în magazinul din AFI s-a ridicat la 1 milion de euro, iar cea din Băneasa va fi chiar mai mare decât cea din Cotroceni.

„În total, investițiile de anul aceasta în cele trei magazine se ridică la 2,5 milioane de euro”, a mai spus Vrînceanu.

Noul magazin din AFI Cotroceni își va deschide ușile pentru publicul larg sâmbătă, 8 aprilie.


Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri