Facebook Dating, aplicația concurentă Tinder, a fost lansată oficial și în România pe 22 octombrie, însă nu pare a fi complet funcțională, cel puțin în momentul redactării acestei știri, în sensul că după crearea profilului ești întâmpinat de mesajul ”Dating nu este disponibil aici”. Vă arătăm în materialul de mai jos pașii pe care trebuie să îi parcurgeți pentru a vă crea un profil.

Rețeaua socială lansată de Mark Zuckerberg a făcut disponibilă funcționalitatea Facebook Dating în mai multe țări europene printre care și România. Aceasta este disponibilă utilizatorilor care au ultima versiune a aplicației și poate fi găsită în meniu, sub câmpul ”amintiri” așa cum puteți observa în printscreen-ul de mai jos.

Printscreen: Facebook.

Facebook Dating: cum îți creezi profilul și ce trebuie să știi despre serviciul ce concurează cu Tinder

Pentru început trebuie să știi că pentru a accesa Facebook Dating nu este nevoie de instalarea unei noi aplicații, totul derulându-se în aplicația Facebook pe care o ai deja instalată pe telefon. Însă, cele două profiluri sunt separate, iar conținutul de pe Facebook Dating nu poate fi văzut de către lista ta de prieteni.

Retail jobs

Odată cu accesarea funcționalității Facebook Dating ești întâmpinat cu mesajul ”Nu îți vom sugera prieteni de pe Facebook în Dating și nu îi vom anunța că te-ai înscris. Nu vom dezvălui activitatea ta utilizatorilor din afara Facebook Dating.”

De asemenea, profilul de Dating este vizibil pentru toți cei care folosesc această funcționalitate, informațiile se bazează pe profilul tău de Facebook, dar modificările pe care le faci în cadrul Facebook Dating nu influențează informațiile care apar pe Facebook.

Trebuie să adaugi detalii precum: vârsta, prenume, identitatea de gen și opțional informații despre orașul natal sau compania în care lucrezi. Apoi, trebuie să alegi cu cine vrei să te întâlnești( femei, bărbați sau toată lumea).

La următorul pas vei fi întrebat ”ce cauți”, având posibilitatea de a alege dintre următoarele opțiuni: discuții, prietenie, relații ocazionale, relatie pe termen lung sau prefer să nu spun.

Citeste si:
Americanii vor putea să verifice cazierul partenerului pe Tinder
Americanii vor putea să...

Facebook Dating va folosi serviciile de localizare pentru a sugera potriviri în apropiere de tine, locația ta fiind vizibilă în profilul Dating. După ce alegi tipul de relație pe care dorești să îl obții, vei primi mai multe întrebări la care nu ești obligat să să răspunzi, respectiv:

  • Ce înălțime ai?”
  • Care este funcția ta în companie”
  • Ai copii?
  • CAre este nivelul tău de studii”
  • Ce facultate ai urmat?
  • Fumezi?
  • Bei?
  • Ce limbi vorbești?

După ce ai parcurs aceste întrebări, contul tău este creat.

Sursa foto: rafapress / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri