Orange România a semnat acordul pentru achiziția pachetului majoritar de 54% din acțiunile operatorului de servicii fixe Telekom Romania Communications.

Orange România anunță că a semnat acordul pentru achiziția pachetului majoritar de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications (“TKR”). Orange va plăti un preț de achiziție total de 268 milioane de euro, fără exces sau deficit de trezorerie netă și considerând ajustările ce au loc de regulă la finalizarea tranzacției, ce corespunde unei valori economice a companiei de 497 milioane de euro, reprezentând 100% din capitalul Telekom Romania Communications și incluzând baza de clienți convergenți.

TKR este al doilea cel mai mare jucător de pe piața de servicii fixe de telecomunicații din România, cu o cifră de afaceri de 622 milioane €, raportată în 2019. Prin infrastructura de rețea pe care o deține, TKR oferă servicii de telefonie fixă, internet în bandă largă și televiziune pentru 5 milioane de clienți, în timp ce 90.000 km de rețea de fibră optică conectează aproximativ 3 milioane de gospodării.

De asemenea, oferă servicii convergente fix-mobil pentru aproximativ 881.000 de clienți, la 30 iunie 2020, ca urmare a unui contract MVNO cu Telekom Romania Mobile. Acești clienți vor migra către rețeaua mobilă Orange România după finalizarea tranzacției.

Cifră de afaceri de 1,1 miliarde de euro pentru Orange în 2019

Orange România a raportat o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de euro în 2019. În urma acestei achiziții, Orange va accelera strategia sa de dezvoltare a serviciilor convergente, care, prin integrarea rețelei fixe a TKR, va consolida infrastructura sa convergentă de comunicații, ce va deservi piețele B2C, B2B și IT&C.

Entitatea rezultată va avea ca obiectiv să devină alegerea preferată a clienților pentru servicii convergente pe piața din România, atât pentru segmentul consumer, cât și pentru cel de business. De asemenea, tranzacția va genera sinergii semnificative, ce vor rezulta din vânzarea combinată a serviciilor către clienții existenți, cât și din optimizări la nivelul rețelei, inclusiv economii de scară.

Încheierea tranzacției este supusă unor condiții precedente uzuale, în particular aprobarea tranzacției de către Comisia Europeană și de către alte autorități competente, și este așteptată să se finalizeze în a doua jumătate a anului 2021. Până la aprobarea și finalizarea tranzacției, ambele companii vor continua să funcționeze independent.

Mari-Noëlle Jégo-Laveissière, Deputy CEO pentru Orange în Europa, a comentat: “Această achiziție este un pas important pentru accelerarea strategiei noastre convergente în Europa. România este o piață cheie pentru Orange și o remarcabilă poveste de succes. Tranzacția confirmă angajamentul nostru pe termen lung pe piața din România. Ne propunem să contribuim la dezvoltarea sectorului telecom prin investiții constante în infrastructuri de rețea performante și în servicii inovative.”

Liudmila Climoc, CEO Orange România, comentează: “Este un moment important pentru piața românească de telecomunicatii, care va duce la creșterea atractivității sale atât în ceea ce privește serviciile telecom convergente, cât și infrastructura de înaltă calitate, sporind in acelasi timp competiția. Această tranzacție va aduce noi oportunități pentru dezvoltarea de servicii convergente, cu mai multe beneficii și o paletă mai largă de opțiuni oferite clienților, dar și pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei digitale. Complementaritatea celor două rețele ne va permite să aducem împreună nu doar clienți și echipe, ci și cea mai bună expertiză în ceea ce privește calitatea serviciilor și a unei infrastructuri de rețele fixe și mobile pregătite pentru provocările viitorului.”

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri