Amazon s-a întâlnit cu Ilie Bolojan: Recent, Guvernul a eliminat peste noapte facilitățile fiscale din IT

Sursǎ foto: Senatul Romaniei

Amazon s-a întâlnit cu Ilie Bolojan: Recent, Guvernul a eliminat peste noapte facilitățile fiscale din IT

Cuprins Articol:

Predictibilitatea legislativă în domeniul fiscal şi flexibilizarea Codului muncii s-au numărat printre temele abordate la întâlnirea dintre preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, şi reprezentanţii Amazon, investitor din România din sectorul tehnologic. La finalul anului trecut, mai multe voci din industria IT au criticat Guvernul PSD-PNL pentru că a eliminat peste noapte facilitățile fiscale din IT și au avertizat că România va fi izolată pe scena globală a tehnologiei.

Discuţiile s-au concentrat pe subiecte privind mediul de afaceri şi dezvoltarea economică a ţării, "având în vedere că firma americană va sărbători în curând 20 de ani de prezenţă în România".

"Un punct important al discuţiilor a fost nevoia de predictibilitate legislativă, în special în ceea ce priveşte modificările fiscale. Reprezentanţii Amazon au subliniat importanţa unui calendar clar de implementare a schimbărilor legislative, evitarea deciziilor luate pe termen scurt fără consultarea mediului de afaceri şi crearea unui climat stabil, favorabil investiţiilor. În acest context, au reiterat necesitatea unui dialog constant între autorităţi şi sectorul privat. Un alt subiect abordat a fost flexibilizarea Codului muncii, considerat un factor-cheie pentru atragerea investiţiilor străine. Aspecte precum managementul performanţei, reglementarea programului de lucru şi stimularea competitivităţii au fost evidenţiate ca elemente care pot contribui la creşterea atractivităţii României ca destinaţie de investiţii", se arată în comunicatul citat.

Bolojan a vobit cu reprezentanții Amazon despre deficitul bugetar și alegerile prezidențiale

În cadrul întâlnirii, preşedintele Senatului a vorbit despre măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar sub pragul de 7%, printr-un proces de reorganizare a instituţiilor publice.

"Printre măsurile vizate se numără eficientizarea administraţiei prin eliminarea structurilor redundante, reducerea posturilor nejustificate şi optimizarea costurilor operaţionale", se precizează în comunicat.

De asemenea, Ilie Bolojan a subliniat importanţa alegerilor prezidenţiale din luna mai, care "vor influenţa direcţia strategică a României în anii următori".

"Întâlnirea de astăzi a marcat continuitatea unui dialog constructiv între autorităţile române şi sectorul privat, având ca scop crearea unui mediu economic stabil şi favorabil dezvoltării", se mai arată în comunicat.

Amazon, cu sediul principal la Iaşi şi birouri în Bucureşti şi Timişoara, desfăşoară activităţi în domenii-cheie precum dezvoltare software, cercetare, inteligenţă artificială, cybersecurity şi cloud computing. Amazon se implică în proiecte educaţionale şi sociale, printre care construirea unui Parc STEM în parteneriat cu Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, care stimulează interesul copiilor pentru ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică.

Eliminarea facilităților fiscale din IT, construcții și agricultură: Vor angajatorii să ajusteze salariile?

Doar unu din zece angajatori intenționează să ajusteze salariul brut în contextul eliminării scutirii de impozit pentru angajații din IT, construcții și agricultură și se așteaptă la scăderea motivației angajaților și o fluctuație mai mare de personal, potrivit rezultatelor sondajului HR Barometru realizat de PwC România în perioada 14 – 20 Ianuarie 2025.

Astfel, 43% arată că salariul brut rezultat după eliminarea facilităților va rămâne neschimbat până la următoarea revizuire salarială, iar 30% nu au decis încă, scrie Gabriela Batîr într-un material de opinie ce poate fi citit AICI.

Conform ordonanței-trenuleț, adoptată la sfârșitul anului 2024, începând cu veniturile lunii ianuarie 2025, se elimină facilitățile fiscale privind scutirea de la plata impozitului pe venit și a contribuției la fondurile de pensii administrate privat pentru salariații din sectorul IT, construcții și domeniul agroalimentar, aplicabilă în trecut pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv.
Spre exemplu, în IT, eliminarea scutirii de impozit pe venit și reintroducerea contribuției obligatorii la Pilonul 2 de pensii duc la pierderi lunare cuprinse între 650 și 1.125 de lei pentru cei cu salarii brute între 10.000 și 20.000 de lei.

Personalizate pentru tine