Ministrul Economiei din Ungaria, Gyorgy Matolcsy, arhitectul masurilor economice neconventionale care au provocat neincredere pe piete, nu a fost inclus in echipa care va negocia un nou acord cu FMI, ceea ce poate indica orientarea catre o strategie mai traditionala, transmite Reuters, preluat de Mediafax.
Matolcsy a reprezentat de la jumatatea anului trecut imaginea deciziilor economice controversate ale guvernului, precum introducerea unei taxe speciale pentru banci si companii de utilitati si nationalizarea activelor de 14 miliarde de dolari ale fondurilor private de pensii.

Excluderea economistului de 56 de ani din echipa negociatorilor cu FMI reprezinta un nou indiciu ca Ungaria se orienteaza catre o abordare strategica mai traditionala, preferata de creditorii internationali.

Guvernul a cerut pe 17 noiembrie sprijinul FMI si al Uniunii Europene, dupa ce forintul s-a depreciat la un minim record, din cauza neincrederii pietelor in sustenabilitatea politicilor bugetare ale Ungariei.

Echipa negociatorilor va fi condusa de ministrul Dezvoltarii, Tamas Fellegi, si include pe secretarul de stat in Ministerul Economiei Gyula Plaschinger si pe presedintele comisiei pentru buget a Parlamentului, Antal Rogan.

Un purtator de cuvant al guvernului nu a precizat de ce Matolcsy, despre care premierul Viktor Orban afirma ca este "mana sa dreapta", nu face parte din delegatie.

El a aratat ca Matolcsy se va consulta cu guvernatorul bancii centrale in privinta planurilor de crestere economica de anul viitor.

"Matolcsy nu ar fi capabil sa finalizeze discutiile. FMI nu are incredere in el, nici pietele. Avem nevoie de o figura noua", a declarat Peter Kreko, analist la institutul de cercetari Political Capital.

El a adaugat ca Orban nu poate sa il concedieze pe Matolcsy pentru ca ar insemna sa recunoasca esecul total al politicilor neortodoxe.

Marginalizarea lui Matolcsy ar putea insemna si apropierea de sfarsit a politicilor ad-hoc, precum programul de rambursare de catre populatie a creditelor in valuta la rate de schimb fixe, sub nivelul celor din piata, care afecteaza bancile si a atras proteste din partea Bancii Centrale Europene.

"Componenta delegatiei sugereaza ca guvernul a renuntat la politica economica neortodoxa. Acest fapt poate avea un impact pozitiv pe piata", a declarat Gyorgy Barcza, analist la K&H Bank din Budapesta.

Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al guvernului a declarat ca guvernul nu va revizui estimarea de crestere economica pentru anul viitor, de 1,5%, pana cand Germania, principalul comercial al Ungariei, nu va face acest lucru pentru economia proprie.

Foto: wikipedia.org


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri