Complotul terorist organizat de reteaua Al-Qaida, pe fondul caruia SUA au inchis ambasade si au emis o avertizare globala de calatorie, vizeaza "obiective occidentale", afirma, intr-un interviu acordat postului american ABC News, generalul Martin Dempsey, seful Statului Major al armatei americane.
"Exista informatii despre o amenintare semnificativa, iar noi am reactionat. Tinta exacta nu este cunoscuta, dar intentia este clara. Ideea este atacarea obiectivelor occidentale, nu doar a celor americane", a explicat Dempsey, precizand ca amenintarea este "mai specifica" decat cele anterioare, scrie Mediafax.

Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis o avertizare de calatorie la nivel global, valabila pana la sfarsitul lunii august, pe fondul temerilor privind un complot al retelei teroriste Al-Qaida, cetatenii americani fiind indemnati sa dea dovada de vigilenta in timpul deplasarilor externe. Potrivit ziarului The New York Times, serviciile de spionaj americane au interceptat comunicatii intre lideri ai retelei Al-Qaida.

Washingtonul precizeaza ca avertizarea de calatorie expira pe 31 august, recomandandu-le cetatenilor americani sa fie vigilenti in strainatate. "Informatiile curente sugereaza ca reteaua Al-Qaida si organizatiile afiliate continua sa pregateasca atacuri teroriste, atat in Orientul Mijlociu, cat si in alte zone", precizeaza Departamentul de Stat.
Statele Unite au anuntat vineri inchiderea, duminica, a 25 de ambasade si consulate din Orientul Mijlociu, din cauza unor amenintari specifice.

Presedintele SUA, Barack Obama, a cerut luarea "tuturor masurilor necesare" pentru protejarea cetatenilor americani, conform unui oficial de la Casa Alba, citat de AFP. "Presedintele este tinut la curent in legatura cu potentialele amenintari care provin din Peninsula Arabia", a precizat oficialul american.

In consecinta, Londra a comunicat ca ambasada britanica din Yemen va fi inchisa duminica, din ratiuni de precautie. De asemenea, ambasada Germaniei din Yemen va fi inchisa duminica si luni. Statele Unite au anuntat inchiderea, duminica, a ambasadelor sau consulatelor din Emiratele Arabe Unite, Algeria, Iordania, Irak, Egipt, Arabia Saudita, Djibouti, Bangladesh, Qatar, Afganistan, Sudan, Kuwait, Bahrain, Oman, Mauritania, Yemen si Libia.
Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri