Liderii europeni au minimizat, marti, sperantele Guvernului de la Atena privind ajungerea rapida la un acord, avertizand ca negocierile trebuie accelerate inainte ca Grecia sa ramana fara lichiditati, informeaza Reuters.

Ministrul grec al Finantelor, Yanis Varoufakis, a declarat luni seara ca s-ar putea ajunge la un acord intr-o saptamana, in timp ce premierul de extrema-stanga Alexis Tsipras sugera ca discutiile au intrat "in ultima etapa". Comentariile au contribuit la cresterea cu 2% a valorii obligatiunilor Greciei, dar liderii zonei euro au avertizat ca un acord rapid este improbabil, relateaza Mediafax.

"Este necesar mai mult timp si eforturi suplimentare pentru depasirea diferentelor. Exista progrese, chiar daca intr-un ritm lent", a declarat Margaritis Schinas, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene. Dupa o intrevedere la Berlin, liderii Germaniei si Frantei au pledat pentru accelerarea negocierilor intre Grecia si creditori. "As spune ca negocierile trebuie accelerate si speram ca vor exista progrese clare, pentru ca acordul din februarie a fost pe un program care trebuie aplicat de la sfarsitul lunii mai", a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Presedintele Frantei, Francois Hollande, a fost de acord ca discutiile cu Grecia trebuie "accelerate". "Suntem toti de acord ca Grecia trebuie sa ramana in zona euro", a subliniat Hollande. Guvernul Greciei a anuntat ca are fonduri pentru plata pensiilor si salariilor angajatilor bugetari pe luna in curs, semnaland insa ca are nevoie urgenta de un acord cu creditorii internationali pe fondul temerilor privind intrarea tarii in faliment. Grecia negociaza de mai multe luni cu creditorii deblocarea unei transe de 7,2 miliarde de euro din programul de asistenta de 240 de miliarde de euro. Creditorii nu vor sa furnizeze fondurile inainte ca Guvernul sa accepte noi reforme economice. Guvernul condus de premierul de extrema-stanga Alexis Tsipras refuza sa accepte reformele stricte, intre care reducerea pensiilor si modificarea legislatiei muncii, despre care considera ca ar afecta populatia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri