Statele Unite continua sa fie o piata de baza pentru Volkswagen, iar grupul mentine planurile de investitii in regiune, a declarat directorul general Matthias Mueller, care si-a cerut si scuze in legatura cu scandalul emisiilor, inaintea unor intalniri majore cu oficiali guvernamentali americani.

"Suntem hotarati sa indreptam lucrurile. Stim ca ne-am dezamagit clientii, autoritatile guvernamentale si publicul in general. Ne cerem scuze pentru ce n-a mers bine la Volkwagen", a spus Mueller la Detroit, relateaza Bloomberg, conform Mediafax.

Cel mai mare producator auto european se afla in mijlocul unor discutii complexe cu reprezentantii Agentiei de Protectie a Mediului din Statele Unite, pentru eliminarea neregulilor identificate la aproximativ 480.000 de automobile diesel cu motoare de 2 litri.

Autoritatea americana de reglementare a anuntat saptamana trecuta ca discutiile cu VW au dus la progrese acceptabile.
Departamentul de Justitie a dat in judecata Volkwagen, saptamana trecuta, iar procesul ar putea duce la amenzi de ordinul miliardelor de dolari.

In trimestrul trei al anului trecut, VW a alocat 6,7 miliarde de euro pentru acoperirea costurilor rechemarilor in service a automobilelor dieselprevazute cu softuri ilegale care reduc nivelul emisiilor in timpul testelor de poluare.

Solutia tehnica relativ simpla si ieftina pentru circa 8,5 milioane de automobile diesel din Europa nu este potrivita pentru Statele Unite, din cauza diferentelor tehnice si a regulilor mai stricte referitoare la emisiile poluante din SUA.

Mueller se va intalni joi, la Washington, cu sefa Agentiei de Protectie a Mediului, Gina McCarthy, pentru a gasi o solutie. Prezenta la Detroit si intalnirile de la Washinton fac parte din prima vizita in SUA a lui Mueller in calitate de director general al Volkswagen.
Mueller a reiterat totodata ca grupul VW va adauga in gama 20 de modele noi electrice si hibride, pana in 2020.

VW investeste circa 900 de milioane de dolari pentru fabricarea unui nou SUV de dimensiuni medii la fabrica din Chattanooga, Tennessee, care sa corespunda mai bine gustului cumparatorilor americani.

Actiunile VW sunt in urcare cu 2%, la 117,4 euro pe unitate, la bursa din Frankfurt. Grupul a pierdut aproape 15 miliarde de euro din capitalizarea de piata, de la izbucnirea scandalului, in septembrie 2015.

Vanzarile globale ale marcii VW au scazut in 2015 cu 4,8%, la 5,8 milioane de vehicule, primul declin din ultimii 11 ani. In decembrie, livrarile au coborat cu 7,9%.
La nivel de grup, vanzarile globale au scazut sub nivelul de 10 milioane de automobile, atins anul trecut, pe fondul incetinirii pietei auto chineze si a scandalului emisiilor. Livrarile au fost afectate si de pietele din Brazilia si Rusia.

Sursa foto: Rudy Balasko / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri