Premierul Slovaciei, Robert Fico, a declarat sambata dupa-amiaza ca statele Visegard sunt pregatite sa blocheze prin veto orice acord de iesirea a Marii Britanii din Uniunea Europeana care limiteaza drepturile muncitorilor europeni de pe teritoriul britanic.

Anuntul premierului slovac are loc dupa primul summit UE desfasurat in absenta Regatului Unit, informeaza Reuters. Liderii europeni incearca sa gaseasca un teren comun in ceea ce priveste gestionarea afluxului de imigranti si a consecintelor iesirii Marii Britanii din UE. Insa, Robert Fico a sustinut intr-un interviu ca liderii europeni au renuntat la ideea cotelor obligatorii de imigranti in favoarea unui nou principiu al unei ”solidaritati flexibile”, potrivit News.ro.

Grupul Visegrad s-a opus cu inversunare introducerii cotelor obligatorii de imigranti, iar acum premierul slovac sustine ca noul interes comun al Ungariei, Poloniei, Cehiei si Slovaciei este legat de protejarea drepturilor muncitorilor europeni din Marea Britanie dupa Brexit. ”Statele Visegrad nu vor face niciun compromis. Daca nu avem o garantie ca acesti oameni sunt egali, atunci vor bloca prin veto orice acord privind divortul Marii Britanii de UE. Cred ca britanicii stiu ca asta este una dintre problemele noastre si nu avem cum sa ajungem la un compromis”, a declarat prim-ministrul slovac.

Liderii europeni au subliniat vineri ca Marea Britanie ar putea sa nu primeasca acces la piata unica, atat timp cat politicienii britanici nu accepta sa mentina libertatea de miscare a muncitorilor europeni, un principiu de baza al blocului comunitar. Robert Fico a reluat retorica prezentata de alti lideri europeni in ceea ce priveste dorinta britanicilor de a pastra doar beneficiile rezultate din apartenenta la blocul comunitar. Premierul slovac a precizat ca libertatile europene trebuie sa reziste.

Marea Britanie "amana" iesirea din UE

Londra a anuntat ca nu va incepe procedura de iesire din blocul comunitar inainte de sfarsitul anului, iar invocarea articolului 50 va avea loc cel mai probabil in primele luni ale anului viitor. Alegerea britanicilor de a parasi blocul comunitar a declasat o asa-numita ”criza existentiala” pentru UE, potrivit presedintelui CE Jean-Claude Juncker. Disuctiile de la summitul celor 27 de state ar fi trebuit sa arate o imagine de unitate in raindul liderilor europeni, insa au atras atentia asupra diviziunilor puternice legate de criza migrantilor.

Budapesta a criticat dur Berlinul pentru ca a refuzat sa fixeze o limita pentru numarul de imigranti care trec zilnic frontierele europene, sustinand ca politica germana va continua sa atraga mase spre Europa. Robert Fico a sustinut ca vrea mai multe masuri in ceea ce priveste criza imigrantilor, insa s-a declarat multumit de lansarea unei dezbateri legata de o ”solidaritate flexibila”, care ar permite statelor membre sa primeasca in mod voluntar migranti.

”Grupul Visegrad nu ar merge niciodata impotriva UE. Noi avem anumite pozitii originale, insa nu le vom sustine pana in punctul in care devin periculoase pentru blocul comunitar”, a precizat premierul slovac. Slovacia s-a opus vehement cotelor obligatorii pentru relocarea imigrantilor si a lansat chiar un proces la Curtea Europeana de Justitie.

Ondrej Deml / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri