Ministrul francez de Finante, Bruno Le Maire, s-a declarat extrem de "socat" de planurile Nestle de a concedia pana la 450 de angajati de la Centrul de cercetare a sanatatii pielii Galderma din sudul Frantei, deoarece unitatea a beneficiat de reduceri de impozite pentru cercetare, transmite Reuters.

Le Maire a afirmat pentru postul francez de radio Inter ca se va intalni in urmatoarele zile cu reprezentantii Nestle pentru a discuta problema negocierilor. "In primul rand sunt socat de ceea ce se intampla ... este o problema pe care o monitorizez cu atentie", sustine oficialul francez, scrie Agerpres.

In septembrie, Nestle a anuntat ca intentioneaza sa desfiinteze 450 din cele 550 locuri de munca de la Centrul de cercetare a sanatatii pielii Galderma. In Franta, Nestle are peste 12.000 de angajati. Saptamana aceasta, sindicatele au avertizat ca Nestle ar putea concedia in Franta peste 1.000 de angajati, cel mai mare grup alimentar din lume pregatindu-se sa renunte la personalul auxiliar din aceasta tara.

Masurile de eficientizare vor insemna pierderea a sute de locuri de munca. Nestle consolideaza sapte puncte de lucru din jurul Parisului intr-unul singur, sustine Daniel Loget, secretarul comitetului consultativ al angajatilor de la Nestle Purina in Paris. In urma cu doua luni, Nestle anunta ca intentioneaza sa desfiinteze majoritatea celor 550 de locuri de munca de la Centrul de cercetare a sanatatii pielii Galderma, astfel incat numarul total al concedierilor va depasi 1.000, a precizat Loget.

"Este in special o situatie tragica pentru cei cu salarii mici si pentru cei care aduc majoritatea veniturilor dintr-o gospodarie", a explicat Loget, care este si reprezentant al sindicatului francez CFTC. David Le Doussal, coordonator sindical pentru Force Ouvriere, a confirmat ca Nestle ar putea concedia in Franta peste 1.000 de angajati. Conform unui document al sindicatului UNSA, Nestle le-a spus reprezentantilor angajatilor ca va prezenta in primul trimestru din 2018 detaliile privind concedierile.

Nestle, ca si alte companii care comercializeaza produse alimentare ambalate, se afla sub presiune pentru a-si revizui modelul de afaceri si portofoliile, pentru a satisface apetitul consumatorilor pentru mancare locala, sanatoasa si proaspata. Nestle are 335.000 de angajati, 436 de fabrici in 85 de tari, isi vinde produsele in 189 de tari, iar in 2016 a inregistrat o cifra de afaceri de 89,5 miliarde franci elvetieni.

In Romania, Nestle detine fabrica de la Timisoara, deschisa in anul 1995. Nestle Romania exporta 35% din productia fabricii de la Timisoara in Ungaria, tarile de la Marea Adriatica, tarile mediteraneene si, incepand din acest an, in Irlanda. In portofoliul Nestle Romania figureaza branduri precum Nescafe, Nesquik, Nespresso, Joe, KitKat, Lion, Maggi, Nirvana, Aloma, Darling, Friskies, Nestle Fitness.

Sursa foto: Shutterstock/ Ken Wolter

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri