Ungaria va bloca prin veto actuala forma a bugetului UE pentru perioada 2021-2027, intrucat considera inacceptabil ca alocarea fondurilor europene sa fie supusa unor conditionalitati politice, precum situatia statului de drept, a declarat seful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, intr-un interviu publicat luni de Reuters.

"Ceea ce noi respingem este ca nu standardul de viata si performanta fiscala vor conta'' in alocarea fondurilor europene, a declarat oficialul ungar, precizand despre proiectul cadrului financiar multianual al UE ca ''in forma sa actuala Ungaria cu siguranta va opune veto'', potrivit Agerpres.

Pe de alta parte, Gergely Gulyas a adaugat ca Ungaria este dispusa sa accepte o suplimentare a contributiei sale la bugetul UE pentru a compensa din pierderea generata de retragerea Regatului Unit, fiind de asemenea dispusa sa accepte, in situatia opusa, o scadere a fondurilor europene ce-i revin daca Bruxelles-ul decide sa nu fie compensata pierderea contributiei britanice prin sporirea contributiei celor 27 de state membre.

Reactia sa survine in contextul in care Germania, sprijinita de Olanda si Suedia, cere o reducere a cheltuielilor in viitorul cadru bugetar multianual al UE si ''stimulente suplimentare si puternice'' privind migratia si proiectele climatice, insistand totodata ca alocarea fondurilor europene sa fie supusa conditionalitatii privind situatia statului de drept, solicitare neagreata in special de Polonia si Ungaria, cele doua vizate in mod deosebit de o asemenea conditionalitate.

Conform unor surse citate de Reuters, Germania doreste sa limiteze viitorul buget al blocului comunitar pentru perioada 2021-2027 la 1% din Venitul National Brut al UE, sub nivelul de 1,11% (circa 1.100 de miliarde de euro) propus de Comisia Europeana.

Germania - cel mai mare contributor net la bugetul UE - ar urma sa prezinte propunerea la reuniunea de luni a ministrilor pentru Afaceri Europene.

Diviziunile dintre statele membre, obisnuite la fiecare negociere a unui cadru financiar multianual, sunt insa acum mai profunde, avand in vedere riscul de recesiune in blocul comunitar, incertitudinea privind Brexitul impreuna cu pierderea contributiei britanice la bugetul UE si respectivele conditionalitati politice.

''Marea mea ingrijorare este ca Europa se va afla intr-o situatie economica si geopolitica dificila daca pana la 1 ianuarie nu vom avea un buget'', a avertizat in timpul unei reuniuni ministeriale de la Bruxelles comisarul european Guenther Oettinger, insarcinat cu aceste negocieri. El a estimat ca, in actualul ritm al acestor negocieri, vor trece ani pana cand s-ar putea ajunge la un compromis.

Mai mult, cadrul financiar multianual al UE trebuie adoptat cu mult timp inaintea inceputului sau, intrucat acest buget implica stabilirea unor programe de cheltuieli anuale care la randul lor necesita negocieri complexe.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri